Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

Școala Altfel: Program educaţional extracurricular de activităţi non-formale pentru elevi

Publicat


„Școala altfel” este un program educaţional extracurricular, ce are obiectivul de a oferi elevilor posibilitatea de a participa la activități non-formale, în conformitate cu nevoile şi interesele lor. Elevii vor putea alege, propune sau organiza activităţi care să le dezvolte abilităţile prin aplicarea teoriei învăţate la şcoală, în practică: training-uri, concursuri de talente, competiţii sportive, dezbateri, cinematecă şi multe altele. Programul „Şcoala altfel” se va desfășura în săptămâna 2 – 6 aprilie a acestui an.

Împreună cu Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Consiliul Național al Elevilor se implică direct în inițierea și organizarea activităților ce urmează să se desfășoare la nivelul fiecărei unități de învățământ. Membrii în  Consiliile Județene ale Elevilor care comunică în permanență cu Inspectoratele Școlare Județene şi ai Consiliilor Școlare ale Elevilor vor participa până la data de 24 februarie la ședințele Consiliilor de Administrație din fiecare unitate de învățământ. Astfel, aceştia vor putea alege acțiunile la care doresc să participe, propune sau organiza ei însiși activități care să le ofere posibilitatea de a-și dezvolta noi abilități prin aplicarea teoriei învăţate la şcoală în practică şi de a redescoperi valori și atitudini prin joc, experimentare și reflecție.

La începutul lunii martie, programul pentru săptămâna ”Școala altfel” va fi prezentat tuturor elevilor din fiecare unitate de învățământ, iar aceștia vor putea să opteze fiecare pentru acțiunile pe care le doresc. Etapa imediat următoare este organizarea acestor activități din diverse domenii: cinematecă, training-uri, concursuri de talente, competiții sportive, dezbateri, acțiuni de cetățenie participativă, acțiuni ecologice, umanitare, voluntariat.

Președintele Consiliului Național al Elevilor, Andrei Petre, a declarat: ”Școala și studiul trebuie să aibă prioritate în fața altor tentații specifice vârstei. Este, însă, momentul în care putem să desfășurăm activități pe placul nostru în cadrul școlii. Este timpul în care putem acționa, interacționa, ne putem implica și putem multiplica inițiativele noastre în dezvoltarea vieții comunității școlare. Acest element va face din școală o plăcere și nu o obligație. Învățarea cunoaște mai multe forme, educația non-formală fiind una din componentele ce nu trebuie neglijate.”


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Alex

    vineri, 22.03.2013 la 13:00

    Scoala altfel este un program educativ dupa parerea mea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

BLAJ

Cât va costa iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă, la Blaj. Achiziție de noi elemente și decorațiuni. Cum vor arăta

Publicat

Autoritățile din Blaj se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă. Primăria va investi anul acesta peste 800.000 de lei pentru achiziția de noi elemente de iluminat festiv și pentru montarea respectiv demontarea celor existente. Printre elementele decorative noi se numără doi brazi de Crăciun, din metal, împodobiți cu instalații luminoase, cu o înălțime de 9,3 respectiv […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Juniori din Alba și din țară au participat la Sebeș, la turneul de tenis de câmp ”Cupa Muhlbach”. LISTA CÂȘTIGĂTORILOR

Publicat

tenis sebes

În perioada 12-15 octombrie 2019, Municipiul Sebeș a fost gazda competiției “Cupa Muhlbach” la tenis de câmp, rezervată copiilor și juniorilor, la categoriile de vârstă 10, 12, 14, 16 ani, băieți și fete. La competiție au participat sportivi legitimați din Sebeș, Alba Iulia, Cugir, dar și din mai multe orașe din țară precum: Petroșani, Sibiu, Hunedoara, Zalău, Târgu-Mureș, […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO-Razie în 11 județe: Grupare de proxeneți și traficanți de minori, destructurată cu ajutorul ofițerilor DIICOT Alba

Publicat

politie mascati

Ofițerii DIICOT Alba au participat la o serie de percheziții domiciliare în mai multe județe din țară, pentru a destructura un grup infracțional organizat, specializat în trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism. Potrivit publicației observator.tv, mai multe persoane vizate în dosar ar avea legătură cu bătaia din Piața Constituției, din noaptea de 29 spre […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Povestea incredibilă a unei șpăgi de 100 de lei la Casa de Pensii Alba. Flagrant la un pensionar care își primea mita înapoi

Publicat

casa de pensii alba

Un pensionar, un funcționar al Casei Județeane de Pensii Alba, 100 de lei șpagă, un denunț, o supraveghere audio-video timp de 48 de ore și un flagrant în care funcționarul a înapoiat banii către bătrân, sunt ”ingredientele” dosarului unei mite oferite de un vârstnic, pentru un bilet de tratament, instrumentat de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate