Connect with us
Publicitate

Actualitate

1 APRILIE, Ziua Păcălelilor. SUPERSTIŢII şi IDEI de farse. Originile obiceiului şi cum se respectă în lume

Publicat

Ziua Păcălelilor, pe 1 aprilie, este prilej pentru cele mai simple și nevinovate farse, dar şi pentru cele mai bine plănuite. Obiceiul de a face astfel de “surprize” menite mai degrabă să descreţească frunţile decât să jignească destinatarul îşi are originile încă din secolul XVI. Atenţie, însă, dacă vă pregătiţi să vă ţineţi de acest obicei, nu faceţi farse de 1 aprilie după ora prânzului, pentru că altfel s-ar putea să aveţi ghinion tot anul.

Ziua păcălelilor: Tradiţii şi superstiţii

1 Aprilie – Ziua păcălelilor este o zi în care se fac diferite farse sau păcăleli. Trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau alte farse similare sunt cunoscute, în cele mai multe țări europene, încă din secolul XVI.

Una din numeroasele explicații a acestei tradiții este următoarea: în nul 1564 regele Carol al IX-lea al Franței ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie. Întrucât la vechiul An Nou (1 aprilie) se obișnuia să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri și după anul 1564, dar sub forma unor farse și glume nevinovate.

Pe 1 aprilie în 1998, un ziar din Alabama a anunţat că parlamentul statului Alabama a hotărât să schimbe valoarea numărului lui Pi, rotunjindu-l la valoarea 3.

În 1950, o televiziune olandeză a anunţat că Turnul din Pisa s-a prăbuşit.

„Bill Gates a fost asasinat” era anunţul făcut de anumite pagini de internet din China şi Coreea.

Gravitaţie micşorată de alinierea planetelor: Astronomul britanic Patrick Moore a anunţat la radio pe 1 aprilie 1976 că la ora 9.47 va avea loc un eveniment unic: planeta Pluto va trece în spatele lui Jupiter, provocând temporar o aliniere care ar putea contracara şi diminua gravitaţia Pământului.

Păcălelile practicate de 1 aprilie variază de la cele simple, de genul, „Ţi s-au murdărit pantofii” la cele foarte elaborate, la care unul sau mai mulţi membri ai familiei sau prieteni „lucrează” mai multe zile.

Un grup de istorici contemporani a realizat un top al celor mai reuşite farse de 1 aprilie ale tuturor timpurilor. Primul loc este ocupat de farsa jucată de primăria oraşului Koln (Germania), în 1993, celor care practicau jogging în parcul din centru. Gardienii i-au oprit pe alergători, spunându-le că tocmai a fost votată o lege, cărora dacă nu i se conformează, vor fi amendaţi. Gardienii spuneau că legea impune încadrarea alergătorului în limita de 6 km/h, nici mai mult, dar nici mai puţin. Motivul? O altă viteză ar fi deranjat veveriţele din parc, aflate în perioada împerecherii.

Există şi superstiţii legate de păcălelile de 1 aprilie. Se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, pentru că altminteri vei avea ghinion tot anul. De asemenea, ar trebui evitată organizarea nunţilor în această zi sau jocurile de noroc.

Păcăleli de 1 aprilie:

– Lipește-i prietenului tău pe spate o bandă anti-furt. În momentul în care va încerca să iasă din magazin o să declanșeze alarmă.

– Pentru băieți: Spunei prietenei tale că ești gravid. Încearcă să fii cât mai serios până la un anumit punct care îți convine.

– Cumpără o pungă de chipsuri, de preferat una cât mai mare. Toarnă piper măcinat peste chipsuri încercând să agiți pungă în așa fel încât să nu verși conținutul. Mergi la colegii de clasă, serviciu etc și servește-i insistent. PS. Pentru a duce cu succes la capăt această farsă recomand să cumpărați cea mai scumpă pungă de chipsuri. Garantat nu vor refuza. Rezultatul? Se va consumă din ce în ce mai multă apă.

– Învelește mașina unui prieten cu ziare sau hârtie igienică. Încearcă să faci asta în timpul zilei, chiar dacă vor fi trecători. Pariez că toți vor râde de ceea ce aveți de gând să faceți.

– Pune-ți o colegă să îți sune prietenă și să se dea drept actuală prietenă.

În cazul în care te-ai gândit la o farsă mai dură, cum ar fi să spui unei persoane că cineva apropiat lui s-a îmbolnăvit, ai grijă să eviți persoanele în vârstă sau pe cele care au probleme cardiace.

La școală, ai grijă cui te gândești să-i faci păcăleli! Sunt foarte multe persoane care nu gustă glumele și care ar putea reacționa urât. Nu face farse colegilor care știi că au probleme de sănătate sau care nu știu de „glumă”. Riști să te spună profesorilor sau chiar părinților!

În privința profesorilor, încearcă să nu faci glume prea nesărate sau care ar putea să-i facă să se simtă ofensați. Cel mai important este să faci farse doar profesorilor care știi că nu s-ar supăra! Pentru o păcăleală nu merită să riști să-ți pună un 3 sau chiar să-ți scadă nota la purtare!

Ziua Păcălelilor în lume

În Franţa, unde Ziua Păcălelilor a fost marcată pentru prima dată în secolul al XVI-lea, cel care cade victima unei păcăleli este numit „poisson d’Avril” (peşte de aprilie). Acesta trebuie, conform tradiţiei, să poarte întreaga zi o hârtie prinsă cu un ac cu gămălie, pe spate. Hârtia trebuie ori să fie decupată în formă de peşte, ori să aibă un peşte desenat. Toate acestea din cauza faptului că în luna aprilie, potrivit astrologiei, soarele părăseşte semnul zodiacal al „Peştilor”. Ziua Păcălelilor este sărbătorită în Franţa prin cadouri constând fie în felicitari cu peşti, fie în bomboane de ciocolată în formă de peşte.

Ziua Păcălelilor este marcată timp de două zile în Anglia: cel păcălit este numit „noddy” şi trebuie să poarte o coadă ataşată pantalonilor sau fustei.

În Scoţia, acestuia i se spune „April qowk” sau „April cuckoo”(cuc de aprilie), pentru că aceasta este prima pasăre care vesteşte venirea primăverii.

Importanţa cu care este privită Ziua Păcălelilor în Marea Britanie este dovedită de emisiunile TV, care nu de multe ori au derutat populaţia.

În Spania, celor păcăliţi de 1 Aprilie li se atribuie epitetul de „nătărăi”.

Japonezii sărbătoresc la 1 aprilie „Ziua păpuşilor”, sau „Ziua bucuriei celor mici”, cărora le oferă în dar păpuşi.

Ziua Păcălelilor este sărbătorită şi în unele state din America Latină – Peru, Mexic şi Columbia, dar la 28 Decembrie, sub numele de „Dia de los inocentes” (ziua celor naivi). Aceeaşi sărbătoare este marcată şi în Belgia, unde însă se sărbătoreşte şi 1 aprilie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate