Actualitate
1 IUNIE: Polițiștii vor fi alături de copii pe ”strada Bucuriei” la Alba Iulia. Programul IPJ Alba de Ziua Copilului
De Ziua Internațională a Copilului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba desfășoară, împreună cu partenerii tradiționali, activităţi dedicate celor mai tineri dintre locuitorii județului. Polițiștii vor fi prezenți pe „Strada Bucuriei” din Alba Iulia, dar și alături de copiii din alte localități și vor organiza concursuri și jocuri interactive în cadrul cărora vor fi promovate mesaje preventive.
În perioada 1 – 11 iunie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor desfăşura o serie de activităţi dedicate copiilor.
Acestea vor debuta, sâmbătă, 1 iunie, la ora 10.00, pe „strada Bucuriei” (B-dul 1 Decembrie 1918) din Alba Iulia, unde polițiștii se vor alătura organizatorilor activităților dedicate sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului în cadrul unor concursuri de desene și de biciclete la care cei mici vor avea ocazia să demonstreze că știu să circule corect. Strădania participanților va fi recompensată cu dulciuri și diplome.
Luni, 3 iunie, copiii din Ocna Mureș se vor întrece în concursul de desene pe asfalt, intitulat „O lume de copii – o lume sigură!”, iar în data de 4 iunie la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16 din Alba Iulia, preşcolari ai grupelor mari din mai multe grădiniţe din municipiu vor participa la concursul „Micii Pietoni” în cadrul cărora își vor demonstra cunoştinţele de circulaţie pietonală şi vor prezenta scurte momente artistice.
Miercuri, 5 iunie, în municipiul Alba Iulia va avea loc concursul „Patrule Şcolare în acţiune” la care sunt aşteptate să participe patrulele şcolare de la unităţile de învăţământ din judeţul Alba, iar joi, 6 iunie, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia va avea loc etapa judeţeană a concursul „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă”.
În data de 11 iunie, la Grădiniţa cu program prelungit „Primii Paşi” din municipiul Aiud, copiii din grupele mari ale grădiniţelor din Aiud, îşi vor expune lucrările în cadrul expoziţiei de desene şi colaje „Atenţie! Circul şi eu!”.
Activitățile ce vor avea loc în perioada 3 – 11 iunie, dedicate Zilei Internaționale a Copilului, sunt organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Alba împreună cu Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Școlar Județean Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News