Connect with us
Advertisement

Eveniment

10 aprilie: Duminica Floriilor 2022 pentru catolici. Tradiţii, obiceiuri și superstiții care se respectă în această zi

YouTube video

Publicat

Și anul acesta, catolicii și protestanții sărbătoresc Floriile cu o săptămână mai devreme decât ortodocșii. În anul 2022, Floriile pică pe data de 10 aprilie pentru catolici, iar pentru creștinii ortodocși, Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim va fi pe data de 17 aprilie.

După Duminica Floriilor, pentru creștinii catolici începe Săptămâna Mare, cunoscută și sub denumirea de Săptămâna Patimilor, urmând ca pe 17 aprilie să sărbătorească Învierea Mântuitorului Iisus Hristos sau Paștele catolic.

Vezi și MESAJE de FLORII 2022: Idei de urări pentru cei care poartă nume de flori. Felicitări în zi de sărbătoare

Duminica Floriilor deschide poarta de intrare în marea „Săptămână Sfântă”, în care credincioşii creştini retrăiesc drama pătimirii, a morţii şi învierii Domnului. Sunt zile de har ce revin an de an.

Sărbătoarea Floriilor este primită cu bucurie de toți credincioșii, dar cu înțelegerea faptului că Săptămâna Mare ce urmează este una a tristeții, pentru toate păcatele înfăptuite.

Paștele ortodox pică pe data de 24 aprilie, cu o săptămână mai târziu decât Paștele catolic.

În lume sunt 1,3 miliarde de catolici, cel mai mare grup religios.

Duminica Floriilor 2022 pentru catolici: Tradiții, obiceiuri și superstiții

În fiecare an, de Florii, catolicii au o serie de obiceiuri, tradiții pe care le respectă cu sfințenie. Mare parte dintre acestea sunt respectate și de creștinii ortodocși, chiar dacă sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim la o săptămână distanță față de catolici.

Duminica Floriilor 2022 pică la catolici pe data de 10 aprilie. De Florii 2022, există o tradiție conform căreia, mormintele celor trecuți la cele veșnice trebuie curățate, iar de cruci trebuie atârnate crenguțe de salcie.

Citește și 11 aprilie – Începe Săptămâna Patimilor la catolici și protestanți. Cele trei zile sfinte care precedă marea sărbătoare a Paştelui

Credincioșii catolici care merg la biserica de Florii și care au ținut postul Paștelui se pot spovedi și împărtăși, iar tradiția spune că cei care vor face acest lucru vor avea parte de noroc și belșug în restul anului.

Pentru că în Duminica Floriilor,  credincioșii catolici au dezlegare la pește, se spune că în această zi ar trebui consumate preparate din pește și că cei care vor ține cont de acest lucru se vor putea strecura printre probleme la fel de ușor cum se mișcă peștele în apă.

Un alt obicei legat de sărbătoarea Floriilor constă în prepararea unui număr de pâini egal cu cel al membrilor familiei. Aceste pâini se dau apoi de pomană și se spune că cei care vor face acest lucru vor fi feriți de rele.

În ziua de Florii se spune că este bine ca toți credincioșii catolici să meargă la biserică și să ducă ramuri de salcie care să fie sfințite de preot. Mai apoi, aceste ramuri sunt duse acasă și puse la icoane, pentru a-i proteja de rele pe credincioși. În trecut, credincioșii catolici obișnuiau ca de Florii să își lege crenguțe sfințite de salcie în jurul taliei, crezând că astfel vor fi feriți de rele întregul an și vor fi protejați de boli.

 De ce trebuie să se spele fetele pe cap cu apă și busuioc

Chiar dacă se spune că de Florii credincioșii catolici nu ar trebui să se spele pe cap pentru a nu le apărea fire albe, o altă superstiție spune că fetele ar trebui să pună într-o apă câteva crenguțe de busuioc și să se clătească pe cap cu această apă în ajunul Floriilor. Se crede că cele care vor face acest lucru vor avea parte de noroc și dragoste și își vor putea întâlni alesul inimii.

Vezi: VREMEA de Florii, Paște și 1 Mai 2022: Perioade cu ploi, variații de temperatură. Prognoza meteo pe patru săptămâni, până în 9 mai

Prima procesiune de Florii după pandemie

Duminică, 10 aprilie 2022, pentru prima dată după declanșarea pandemiei, pe străzile Capitalei va avea loc tradiționala Procesiune de Florii, organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București.

Vor lua parte credincioși, persoane consacrate şi preoţi din comunităţile şi parohiile romano-catolice din Capitală și împrejurimi. Procesiunea va începe la ora 15.00, din Piața „Fer. Vladimir Ghika” de lângă Biserica Franceză (Sacré Coeur – Preasfânta Inimă a lui Isus), cu celebrarea de sfințire a tradiționalelor ramuri, și se va încheia la Catedrala Sf. Iosif, având următorul traseu: Piața „Fer. Vladimir Ghika”, Str. Cpt. Demetriade, B-dul Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Str. G-ral Berthelot, Catedrala Sf. Iosif.

sursa foto: arcb.ro

„Pentru credincioşii romano-catolici, participarea la procesiunea şi la Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor este un prilej de mărturisire publică a credinţei şi de unitate cu toţii creştinii catolici din România şi din lumea întreagă.

Ne bucurăm că acum putem organiza din nou tradiţionala procesiune de Florii pe străzile Capitalei; în acelaşi timp, în această zi când la Sfânta Liturghie are loc vestirea Pătimirii Mântuitorului, îi purtăm în rugăciune pe toţi oamenii care suferă, din întreaga lume, în special pe cei care îndură consecinţele tragice ale războiului din Ucraina”, afirmă ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscopul Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, potrivit Agerpres.

Procesiunea şi Sfânta Liturghie de Florii voi fi transmise în direct de Angelus TV.

Paște 2022. Când pică Paștele catolic și cel ortodox în anul 2022?

În anul 2022, între Paștele catolic și cel ortodox este o diferență de o săptămână. Conform rânduielilor bisericești, catolicii sărbătoresc Paștele cu o săptămână mai devreme decât ortodocșii, mai exact pe 17 aprilie 2022.

Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, pe data de 24 aprilie.

Sărbătoarea are aceeași semnificație atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei catolici, chiar dacă pică la date diferite. Credincioșii sărbătoresc miracolul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Vezi:ZILE LIBERE 2022. Minivacanța de Paște: Câte zile libere legale vor fi de sărbătorile Pascale, la catolici și ortodocși

Săptămâna Patimilor pentru credincioșii romano-catolici și protestanți

Sărbătoarea Floriilor este  primită  duminică cu bucurie, dar cu înțelegerea faptului că săptămâna ce urmează, Săptămâna Mare, este una a tristeții.

Cele trei zile sfinte care precedă marea sărbătoare a Paştelui (Joia Sfântă – Cina Domnului, Vinerea Sfântă – Patima și moartea Domnului și Sâmbăta Sfântă – ziua tăcerii şi a aşteptării în care amintim moartea lui Isus şi aşezarea să în mormânt) poartă numele de „Triduumul Pascal” şi au o importanţă deosebită, pregătind sărbătoarea Învierii Domnului.

Mesaje și urări de Florii pentru catolici

În Duminica Floriilor sunt sărbătoriţi românii care poartă nume de floare, ca de exemplu Camelia, Margareta, Violeta, Lăcrămioara, Narcisa, Crina, Iris, Dalia, Anemona, Brânduşa sau, în cazul bărbaţilor, Viorel, Florin, Florian, Florentin, Florinel, Crina, Florin, Florina, Florica, Floricica.

Dacă doriţi să le transmiteţi un gând bun, mai jos aveți câteva idei de mesaje și urări de Florii:

Îţi urez ca toate zilele care urmează să îţi fie pline de bucurii şi realizări, să-ţi umple sufletul de voie bună. La multi ani de Florii!

Îţi doresc multă sănătate, iubire, fericire, să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericită, iubită şi zâmbitoare. La Mulţi Ani de Florii!

Trandafirii pe care i-ai adunat în cununa vieţii tale, lasă-i astăzi să se împletească într-un buchet al împlinirii. Fie ca florile iubirii să-ţi împodobească viaţa şi să-ţi vezi împlinite toate dorinţele.

Apropiindu-se o mare zi de sărbătoare, ziua numelui tău, primeşte din partea mea cele mai mari urări de bine. Să ai parte de multă sănătate, mult noroc şi fie ca toate dorinţele să ţi se îndeplinească. Dumnezeu să te călăuzească în tot ceea ce faci. La mulţi ani de Florii!

O zi frumoasă este mâine, o zi frumoasă pentru tine. O floare şi un sincer La Mulţi Ani! Să creşti mare şi frumoasă şi să fii şi sănătoasă.

De ziua ta, toate florile din lume să îţi ureze „La Mulţi Ani!” Îţi doresc tot binele din lume, să ai aprte de multă fericire şi de clipe de neuitat alături de cei dragi.

Mesaje de Florii pentru persoana iubită

Eşti persoana care mi-a luminat viaţa şi mi-a încălzit sufletul! La Mulţi Ani!

Dintr-o lume plină de flori tu eşti trandafirul meu şi vreau să rămâi mereu. La mulţi ani!

Frumuseţea trandafirilor şi gingăşia narciselor pălesc în faţa ta! Eşti cea mai preţioasă floare! La Mulţi Ani, iubita mea!

Cerul se înseninează de fiecare dată când păşeşti afară, vântul adie domol, iar păsările ciripesc de îndată ce te văd pe tine! La Mulţi Ani, floarea mea iubită!

Există flori în grădina mea, există flori în parc, dar nimic nu este mai frumos decât atunci când buzele noastre se întâlnesc în întuneric! Eşti cea mai frumoasă floare a mea!

Această zi să îţi aducă atât de multe flori încât să te pierzi printre ele şi tot atâtea declaraţii de dragoste! Tu eşti singura mea floare de pe pământ!

Mesaje de Florii pentru mama

Îţi doresc o oră de linişte, o zi de pace, o săptămână de soare, un an de iubire, un veac de sănătate şi un mileniu de bani. La Mulţi Ani, draga mea mamă! Te iubesc nespus!

Draga mea mamă, îţi doresc în această zi să fii înconjurată de iubire şi fericire. Dumnezeu să îţi călăuzească paşii, să te ţină puternică şi sănătoasă, să îţi ofere clipe de neuitat şi să-ţi îndeplinească toate dorinţele. Te iubesc, la mulţi ani!

O mare bucurie să te am ca mamă, draga mea Floare. M-ai protejat cu petalele tale şi m-ai ajutat să înfloresc şi eu, bobocul tău. La mulţi ani!

Fie ca viaţa ta să se umple de căldura, lumina şi dragostea pe care mi le-ai oferit mie! La Mulţi Ani, draga mea mamă!

Totul pe lume se schimbă, doar florile se deschid în fiecare primăvară; pentru că eşti minunată, toate florile din lume îţi urează la mulţi ani! Te iubesc draga mea mamă!

Mesaje de Florii pentru tata

La mulţi ani, sănătate şi fericire! Să ciocnim un păhărel, celebrând un “Floricel”.

Îţi doresc ca această zi minunată de primăvară să fie urmată de altele mult mai frumoase şi mai deosebite, pline de bogăţie sufletească şi nu numai. La mulţi ani, dragul meu tată!

Flori frumoase să răsară-n calea ta, zile lungi şi fericire îţi doresc din partea mea. La mulţi ani de ziua numelui, tată!

Ziua numelui să-ti fie plină de realizări și să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viața ta! La Mulți Ani, dragul meu tată!

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement