Eveniment
11 aprilie: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. A fost o personalitate importantă a Bisericii Ortodoxe Române

11 aprilie: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este sărbătorit de Biserica Ortodoxă la această dată.
Calinic de la Cernica s-a născut pe 7 octombrie 1787 în București, primind la botez numele de Constantin.
La vârsta de 20 de ani, a intrat ca frate în Mănăstirea Cernica, iar pe 12 noiembrie 1808 a fost tuns în monahism sub numele de Calinic.
După doar o lună, a fost hirotonit ierodiacon, potrivit Creștin Ortodox.
În 1813, în timpul unei epidemii de ciumă care a afectat grav comunitatea monahală, Calinic a fost hirotonit ieromonah și a devenit duhovnicul și marele ecleziarh al Mănăstirii Cernica.
Pe 14 decembrie 1818, a fost ales stareț al mănăstirii, poziție pe care a ocupat-o timp de 31 de ani.
În această perioadă, a impus ordine și disciplină duhovnicească inspirată de la Athos, a înființat o bibliotecă teologică și a coordonat restaurarea bisericii cu hramul Sfântul Nicolae.
Pentru calitățile sale, mitropolitul Dionisie Lupu l-a cinstit pe 9 aprilie 1820 cu vrednicia de arhimandrit.
În 1850, a fost ales episcop al Râmnicului, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa, pe 11 aprilie 1868.
Ca episcop, a continuat activitatea de ctitor și restaurator de biserici, fiind recunoscut pentru eforturile sale de organizare și construcție în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Calinic de la Cernica este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an pe 11 aprilie, în Postul Paștelui.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News