Eveniment
13 iunie: Intră în vigoare vaccinarea gratuită anti-HPV pentru fete și băieți, până la vârsta de 26 de ani

13 iunie: Intră în vigoare vaccinarea gratuită anti-HPV pentru fete și băieți, până la vârsta de 26 de ani,.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat în luna mai legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani. Această lege intră în vigoare vineri.
Extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă are la bază recomandările făcute de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de Centrul Național de Vaccinologie.
Obiectivul este de a contribui la reducerea semnificativă a incidenței cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate HPV, precum și creșterea acoperirii vaccinale prin compensarea integrală a vaccinului pentru adolescenți și tineri, potrivit Agerpres.
Vaccinarea anti-HPV (Human Papillomavirus) este extrem de importantă pentru prevenirea mai multor tipuri de cancer și a altor afecțiuni grave.
„Screening și vaccinare împotriva infecției cu HPV, în vederea reducerii incidenței cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate acestui virus, se asigură gratuit pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani, în cadrul Programului Național de Vaccinare”, prevede noua lege.
Până acum, vaccinul HPV era gratuit în România pentru fetele și băieții cu vârsta între 11 și 18 ani. Vaccinul este compensat 50% pentru femeile între 19 și 45 ani.
Inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat, iar Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.
13 iunie: Intră în vigoare vaccinarea gratuită anti-HPV. Importanța prevenției
Vaccinarea anti HPV este aproape 100% eficace în prevenirea majorității infecțiilor care produc leziunile precanceroase sau maligne, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Cancerul de col uterin este o boală care poate afecta femeile de orice vârstă. Este diagnosticat, cel mai frecvent, la femeile de vârstă activă 35-44 de ani. Este un cancer care poate fi ușor prevenit prin vaccinare și screening.
Virusul Papilloma Uman (HPV) este un virus care infectează epiderma și mucoasele. Din cele peste 120 de tipuri de HPV 15 pot cauza cancer de col uterin și se asociază cu alte cancere: anale, cancer de vulvă și al vaginului, peniene și oro-faringiene.
Aproximativ 5200 de cazuri noi de cancer diagnosticate anual în România ar putea fi prevenite prin vaccinare împotriva HPV.
HPV este responsabil pentru aproximativ 99% din cazurile de cancer de col uterin, unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la femei la nivel mondial.
Vaccinul previne infecția cu tipurile de HPV cu risc oncogen ridicat (în special HPV 16 și 18), reducând dramatic riscul de dezvoltare a acestui cancer.
De asemenea, HPV cauzează și alte tipuri de cancer la ambele sexe: cancer anal, cancer de penis, cancer vulvar, vaginal și orofaringian (gât). Vaccinarea oferă protecție împotriva tuturor acestor forme de cancer.
Vaccinul protejează și împotriva tipurilor de HPV 6 și 11, care provoacă aproximativ 90% din cazurile de veruci genitale – afecțiuni benigne dar deranjante și recurente.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Petru
joi, 12.06.2025 at 20:40
Ați lătrat cu covidul ,iar acum vreți să mieunați cu hpv-ul ?