Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

15-23 august: Cercetașii albaiulieni pleacă spre ”Amazonia”. Tabăra de vară din acest an va avea loc la Lunca Meteșului

Publicat

DSC_3037_large Cercetașii albaiulieni vor pleca și în acest an în tabăra de vară a Centrului Local, deja devenită tradiție. Tabăra va avea loc între 15 și 23 august la Lunca Meteșului, iar tema din acest an este „Amazonia”.

Cercetașii din Centrul Local Axente Sever Alba Iulia vor participa la prima Reuniune a Triburilor, din 15 până în 23 august. Sâmbătă, 15 august, 130 de tineri se vor îmbarca spre o nouă aventură, la Lunca Meteșului, unde vor încerca să descopere timp de 9 zile frumusețile naturii, informații despre protejarea fanuei și florei, dar și despre ecologie.

Cadrul simbolic (tema taberei) povestește cum triburile lumii, reprezentative unităților de cercetași, sunt invitate la prima reuniune organizată de șamani, liderii adulți din tabăra, care îi ajută și îndrumă în aventura lor.

Programul va cuprinde două zile de construcții, în care cercetașii își vor ridica adăposturi de soare sau în caz de ploaie, locuri pentru spălat vase, dușuri, dar și un catarg, unde se va ridica steagul organizației și steagul României în fiecare dimineață.

Vor avea și una sau două zile de hike, în funcție de vârstă, moment în care își vor putea pune în aplicare cunoștințele acumulate pe parcursul unui an de zile: se vor orienta cu busola, vor citi hărți și vor descoperii locații noi în zonă. Printre obiectivele propuse se numară Platoul Ciumarna, Lacul Iezer sau Cheile Râmețului, dar și peșteri din apropiere, în funcție de ramurile de vârstă, mai exact lupișori (7-10 ani), temerari (11-14 ani), exploratori (15-18 ani) și seniori (18-24 ani).

Vor avea și o zi de olimpiadă, unde vor fi pregătite atât probe individuale cât și pe patrule (echipe), unde își vor perfecționa munca în echipă, spiritul de lider și creativitatea.

În acest an și-au propus să depună un efort suplimentar în ajutarea comunității, prin ecologizarea zonei, construirea unui pod peste pârâul din locația taberei, dar și realizarea unor panouri dedicate turiștilor pentru păstrarea curățeniei și protejarea ariei naturale.

Spre finalul taberei vor avea o zi dedicată unui joc de strategie complex, în care sunt implicați toți cercetașii prezenți, iar ziua de sâmbătă va fi Ziua Porților Deschise, dedicată vizitelor în câmp, unde așteptăm părinți și prieteni ai cercetașilor.

Tabăra de vară este deja o tradiție a grupului și un moment de reîntâlnire a cercetașilor din Alba Iulia. Spre deosebire de anii trecuți, în acest an vor participa alături de ei și cercetași din București, din Centrul Universitar București.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax