15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale. Cel puţin 15 motive să fii mândru că te-ai născut în România

Data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a fost aleasă, acum patru ani, ca zi a Culturii Naţionale. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților la 16 noiembrie 2010. Cu această ocazie, vă reamintim detalii despre personalităţi reprezentative pentru cultura românească.

Citeşte şi 15 ianuarie: 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. „Luceafărul”, cel mai lung poem de dragoste

„Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes național”, au motivat iniţiatorii proiectului de lege.

Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie — Ziua Culturii Naționale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.

Există precedente pentru această sărbătoare și în alte țări europene. Astfel, în Spania, Ziua Culturii a fost aleasă în ziua morții lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut Luis de Camoes. Și autoritățile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naștere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naționale.

Citeşte şi DOCUMENTAR: 33 de MOTIVE pentru care trebuie să fii MÂNDRU că te-ai NĂSCUT în județul ALBA

Eminescu, ”poetul nepereche a cărui operă învinge timpul”

De ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi a Culturii Naționale? Poate pentru că ”El e cel care a spus că teiul e sfânt. El e cel al cărui nume nu se cade să fie luat în deșert. (…) El e cel care oricâte desnădejdi ne-ar încerca ne dă temeiuri ca totuși să nu desnădăjduim” (Geo Bogza). Poate pentru că reprezintă ”omul deplin al culturii românești” (Constantin Noica). Poate că niciodată nu e prea mult să-l recitim pe poetul, prozatorul, dramaturgul, ziaristul și gânditorul Mihai Eminescu.

”Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. (…) Un student român la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”, spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret inedit făcut lui Eminescu.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. A fost poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.

A fost activ în societatea Junimea și a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902. A murit la 15 iunie 1889, la 39 de ani, la București, iar la 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

În cartea dedicată vieții lui Mihai Eminescu, George Călinescu a scris: ”Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.

Primul care a intuit marele efect modelator al creației eminesciene a fost Titu Maiorescu: ”Eminescu a făcut ca toată poezia acestui secol să evolueze sub auspiciile geniului său, iar forma înfăptuită de el a limbii naționale să devină punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioară a veșmântului și cugetării românești”.

Eminescu a fost o personalitate copleșitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligență, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăția și farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că ”fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci”(Tudor Vianu).

”A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă…Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă și să legene, din depărtare, delicata lui singurateca slavă” (Tudor Arghezi).

Nume de rezonanță, repere ale culturii românești

Alături de Eminescu, literatura română a strălucit prin alți mari clasici: Ion Creangă și Ion Luca Caragiale.

Născut la 1 martie 1837, la Humulești, Creangă a fost recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, dar mai ales datorită operei sale autobiografice ”Amintiri din copilărie”, care i-a stabilit reputația de mare prozator. Exprimarea frazei, scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil fac din opera lui Creangă una dintre cele mai însemnate ale literaturii române. Creangă a murit la 31 decembrie 1889, la Iași.

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale (astăzi I.L. Caragiale), județul Dâmbovița. Dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist, este considerat cel mai mare dramaturg român, prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa i-a influențat pe alți dramaturgi, între care Eugen Ionesco. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române. A murit la 9/22 iunie 1912, la Berlin.

Cultura noastră se mândrește și cu nume mari ale sculpturii. Cel mai renumit sculptor român, Constantin Brâncuși, s-a născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobița, județul Gorj. În 1904 a plecat pe jos spre Paris, cu popasuri la Budapesta și Viena. S-a stabilit o vreme la Munchen, unde a frecventat cursurile Academiei regale de belle arte. Anul 1915 a marcat o premieră în cariera lui Brâncuși, primele lucrări în lemn: „Cariatide”, „Fiul risipitor”, „Noul născut”. În 1916 a realizat prima „Coloană a Sărutului” (folosită apoi ca motiv sculptural pe stâlpii „Porții Sărutului”). La 11 februarie 1935, Constantin Brâncuși a acceptat propunerea Ligii naționale a femeilor din județul Gorj de a înălța la Târgu Jiu o „Coloană” în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial și a început să lucreze la proiectele monumentului din Târgu Jiu.

Pentru a alege piatră pentru „Poarta Sărutului”, în 1937 a mers la carierele de la Pietroasa, Banpotoc, Baciu, Ruschița. În octombrie a lucrat la finisarea ansamblului din Târgu-Jiu, iar anul următor, la 20 august, a terminat lucrările „Coloanei fără sfârșit” și au fost așezate „Masa tăcerii” și scaunele în parcul de la Târgu Jiu. A murit la 16 martie 1957.

Un alt nume mare al sculpturii române este Ion Irimescu, născut la 27 februarie 1903, în comuna Preotești, profesor și membru al Academiei Române. A murit la 28 octombrie 2005, la Fălticeni.

Muzica românească a ajuns pe meridianele lumii atât prin compozitori de seamă, cât și prin artiști, dirijori, instrumentiști.

Cel mai important muzician român, George Enescu, s-a născut la 19 august 1881, la Liveni-Vârnav, județul Botoșani. Compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, este cunoscut în lume prin celebra Rapsodie română nr. 1 în La major, Op. 11 (1901), dar și prin Suitele orchestrale (cea mai cunoscută fiind ”Săteasca”), cele trei Simfonii, opera ”Oedip”. A murit la 4 mai 1955, la Paris (Franța).

Un alt nume mare este cel al dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache. Născut la 28 iunie 1912, la Roman, județul Neamț, membru de onoare al Academiei Române, a fost recunoscut ca dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor. A murit la 14 august 1996, la La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franța.

Celebrul violonist Ion Voicu, fost elev al lui George Enescu, s-a născut la 8 octombrie 1923, la București. În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la București un concurs muzical, iar Ion Voicu a obținut primul loc. A fost primul violonist român care a cântat la o vioară Stradivarius, care a fost achiziționată de statul român, în 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la prețul de 80.000 de franci elvețieni. A murit la 24 februarie 1997.

Soprana Angela Gheorghiu, una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume, s-a născut la 7 septembrie 1965, la Adjud, județul Vrancea. A cântat pentru prima oară în străinătate la Basel, în ”Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. A cântat apoi, în 1992, la Royal Opera House din Londra în rolul Zerlina, din ”Don Giovanni”, urmat de rolul Mimě din ”Boema” de Giacomo Puccini, apoi în ”Adina” la Opera de Stat din Viena și la Opera din Hamburg. În 1993, a cântat prima oară la Metroropolitan Opera, în ”Boema”. La Royal Opera House (Covent Garden) a triumfat în mult aplaudata ”Traviata”, în 1994.

Vocea ei este considerată de critica internațională drept o combinație între vocile Mariei Callas și Renatei Tebaldi.

Pictorul Nicolae Grigorescu, născut la 15 mai 1838, în Pitaru, județul Dâmbovița, este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești. Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne, când în poezie se afirma geniul lui Eminescu, Grigorescu a realizat o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic. Influența covârșitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat și evoluția generației ce i-a urmat. A murit la 21 iulie 1907, la Câmpina.

Theodor Aman, pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București, s-a născut la 20 martie 1831, la Câmpulung-Muscel. Noutatea pânzelor sale ține de încercările de luminare a paletei, de surprindere a instantaneului, ce amintesc de experiențele unor artiști francezi care pictau în aer liber, la Barbizon, în împrejurimile Parisului, unde s-au pus bazele impresionismului. A excelat în creațiile de inspirație istorică. A murit la 19 august 1891, la București.

Unul dintre reprezentanții de seamă ai picturii contemporane este Ștefan Câlția. Născut la 15 mai 1942, la Brașov, a absolvit Institutul de Arte Plastice din București ca șef de promoție la clasa lui Corneliu Baba. Operele sale au fost expuse în Norvegia, Elveția, Danemarca. Picturile sale au fost achiziționate de Muzeul de Artă Contemporană din Oslo, Norvegia, Muzeul de artă fantastică de la Gruyčre, Elveția, precum și de Muzeul Național de Artă, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Teatrul și filmul din țara noastră au fost cunoscute la nivel internațional prin actori și regizori de marcă și prin creațiile acestora. O figură emblematică în teatrul și filmul românesc este maestrul Radu Beligan. Seniorul teatrului românesc reprezintă nu doar un monument de talent, ci și un artist unic — prin glasul său inconfundabil, prin dragostea și plăcerea cu care urcă pe scenă și cu care joacă de 75 de ani, prin ”averea” de roluri în teatru și film pe care a adunat-o de-a lungul unei cariere impresionante. Născut la 14 decembrie 1918, la Galbeni, în apropiere de orașul Roman, a studiat la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, unde a avut-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra. De-a lungul carierei, a jucat pe scenele celor mai mari teatre bucureștene, fiind cel care a înființat Teatrul de Comedie, al cărui director a fost timp de opt ani (1961-1969). A realizat peste 80 de roluri în teatru și 30 în filme. Este primul actor român căruia i s-a acordat Ordinul Național al Legiunii de Onoare franceze în grad de Ofițer. La 15 decembrie 2013, maestrul Radu Beligan a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.

Unul dintre cei mai mari regizori români a fost Liviu Ciulei, sub a cărui conducere Teatrul Bulandra devenise cea mai importantă instituție teatrală a vremii, nu doar în România, acolo lucrând practic în același timp, marii regizori de teatru David Esrig, Lucian Pintilie și Radu Penciulescu. Născut la 7 iulie 1923, la București, Ciulei a fost nu doar regizor, ci și actor, scenograf, arhitect și profesor. A părăsit România în anul 1980 și a lucrat în multe țări din Europa, precum și în Statele Unite ale Americii, Canada și Australia. A fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University și New York University în New York City. A murit la 25 octombrie 2011, la München, Germania.

Tânăra generație de regizori este reprezentată pe plan internațional de Cristian Mungiu. Născut la 27 aprilie 1968, la Iași, a devenit celebru prin selectarea filmului ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” de către juriul Festivalului de Film de la Cannes. După ce a primit Premiul acordat de Federația Internațională a Presei Cinematografice și premiul acordat de administrația educației naționale din Franța, Mungiu a câștigat, la 27 mai 2007, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la Cannes — Palme d’Or. Filmul a fost nominalizat și la premiile ”Globul de Aur”.

Școala de arhitectură românească a devenit celebră în lume prin nume ca Ion Mincu sau Petre Antonescu.

Născut la 20 decembrie 1852, la Focșani, Ion Mincu a fost promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, integrând în operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens sunt Casa Lahovari (1886), Casa Doina (1882-1892), Școala Centrală de fete din București (1890), Casa Monteoru — sediul Uniunii Scriitorilor (1887-1888), Casa Vernescu (1887-1889). A murit la 6 decembrie 1912, la București.

Petre Antonescu, născut la 29 iunie 1873, la Râmnicu Sărat, a fost arhitect, pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice și academician român, care s-a impus printre personalitățile de frunte ale școlii de arhitectură românească. În 1945 a fost ales membru titular al Academiei Române. Printre lucrările sale cele mai reprezentative se numără fosta clădire a Primăriei Municipiului București (1906-1910), fosta clădire a Băncii de Investiții din București (1915-1923), Arcul de Triumf, monument închinat Unirii Tuturor Românilor din 1918, inaugurat la 1 decembrie 1936. A murit la 22 aprilie 1965, la București.

Toate aceste nume, care au dus faima culturii noastre în lume, constituie motive de mândrie pentru orice român. Fie că sunt din literatură, din muzică, din teatru sau film, din sculptură, pictură ori arhitectură, au marele merit de a fi dus Cultura Națională mai departe de granițele țării și îi sărbătorim pe toți la 15 ianuarie, în fiecare an.

sursa: agerpres