Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

15 iunie, data limită pentru depunerea declaraţiilor anuale de avere şi de interese. Sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor

Publicat

Obligațiile persoanelor din instituțiile publice, responsabile cu implementarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere şi de interese:

– Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese pe pagina de Internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii;

– Persoanele desemnate vor transmite Agenţiei până la data de 01 august 2020, lista definitivă cu persoanele care nu au depus în termen sau au depus cu întârziere declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, însoţită de punctele de vedere primite.

Ghidul persoanei desemnate cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese poate fi consultat AICI.

Asigurarea publicității declarațiilor de avere și de interese pe Portalul public al Agenției:

Declaraţiile se păstrează pe pagina de Internet a instituției şi pe Portalul public al Agenției pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului, timp de 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii.

Asigurarea confidențialității veniturilor declarantului sau ale membrilor familiei sale:

În cazurile în care există norme speciale sau clauze privind asigurarea confidențialității veniturilor declarantului sau ale membrilor familiei sale, este obligatorie dovada acestor aspecte, prin anexarea la declarația de avere a unui document justificativ prin care se confirmă existența clauzei, respectiv prin indicarea normelor speciale care instituie obligația de confidențialitate, situație în care Agenția Națională de Integritate poate dispune anonimizarea veniturilor.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 176/2010, declaraţiile de avere se vor completa la toate rubricile prevăzute de formular, urmând ca pentru fiecare caz în parte, pe baza documentelor anexate declarației de avere și din care rezultă existența unei clauze de confidențialitate sau dorința terțului de a nu-i fi făcute publice datele cu caracter personal, inspectorii de integritate să procedeze conform prevederilor legale aplicabile privind anonimizarea informațiilor respective.

Asigurarea afișajului declarațiilor de avere și de interese reprezintă o obligație legală expresă a persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor legale privind declarațiile de avere și de interese din fiecare instituție sau autoritate publică.

Sancțiuni prevăzute de Legea nr. 176/2010:

– Nerespectarea termenului pentru depunerea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese ori nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, iar Agenția poate declanșa din oficiu procedura de evaluare;

– Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi conducătorului entităţii respective, dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax