Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

2 august 1957, ziua condamnării la moarte a luptătorilor din Grupul Ogoranu. Minuta tulburătoare a instanței comuniste

Publicat

În data de 2 august 1957 au fost condamnaţi la moarte, la Sibiu, luptătorii din grupul de rezistenţă armată Ogoranu.

Este vorba de partizanii Gheorghe Haşu, Ioan Chiujdea, Laurean Haşu Ion Novac, Victor Metea şi Jean Pop, din cadrul grupării de rezistenţă de pe versantul nordic al Munților Făgărașului. Au fost fotografiați cu armele în mână, pentru a fi arătați drept ”bandiți”.

Citește și: DOCUMENTAR Alba24: Ion Gavrilă Ogoranu din Galtiu, ”fantoma” vânată de securitate timp de 29 de ani. Portret de erou

Fundația Gavrilă Ogonanu a postat pe Facebook un text legat de condamnarea acestora, precum și minuta sentinței.

Ei fuseseră arestaţi în 1955, în cadrul unei ample operaţiuni de diversiune coordonată de Securitate prin colonelul Gheorghe Crăciun şi cu ajutorul esenţial dat de unul din membrii reţelelor de sprijin ale grupării, profesorul Ioan Grovu, care a trădat, devenind agentul Securităţii.

Tot în cadrul acestei sentinţe sunt condamnaţi la moarte Olimpiu Borzea şi Nicolae Burlacu, cărora însă li s-a comutat pedeapsa ulterior în muncă silnică pe viaţă.

De asemenea, o serie de membri ai reţelei de sprijin Viştea au primit condamnări de muncă silnică pe viaţă sau 25 de ani de detenţie.

Tribunalul Militar al regiunii III Cluj,
în deplasare la Sibiu
02.08.1957

PROCES VERBAL
(sentinţă minută nr. 1369)

Astăzi, anul 1957, luna august, ziua 2, Tribunalul Militar al regiunii a III-a militare Cluj, în deplasare la Sibiu, compus conform art. 11 din Legea 2/1956, din preşedinte: Mr. de justiţie Cojocaru Dragoş, asesori: Cpt. Folescu Constantin şi Cpt. Stănescu P. Aurel, deliberând în secret conform prevederilor art. 291-295 asupra culpabilităţii şi aplicaţiunea pedepselor în cauză privitoare pe inculpaţii:

– Chiujdea Ioan, student, din com. Berivoii Mici, raionul Făgăraş, regiunea Stalin
– Haşu Laurean, student, din com. Breaza, raionul Făgăraş, regiunea Stalin
– Novac Ioan, absolvent a şase clase de liceu, din com. Berivoii Mici, Raionul Făgăraş, regiunea Stalin
– Metea Victor, absolvent de liceu, din comuna Ileni, raionul Făgăraş, regiunea Stalin
– Haşu Gheorghe, plugar, din comuna Pojorta, raionul Făgăraş, regiunea Stalin,
– Pop Ioan, zis Jean, funcţionar, din comuna Lisa, raionul Făgăraş, regiunea Stalin

Toţi şase învinuiţi pentru faptele de: crimă de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R., prev. de art. 1, lit.c, din decretul 199 din 1950 şi crimă de acte de teroare şi constituire în bandă în scop terorist, prevăzute de art. 1 lit. d, din decretul 199 din 1950.

– Borzea Olimpiu, învăţător din com. Viştea de Jos, raionul Făgăraş, regiunea Stalin, învinuit pentru faptele de: complicitate la crima de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R., prev. pen. de art. 121 pt.1-2 C.P. combinat cu art.1 lit.c şi art. 6 aliniat 1 din decretul 199 din 1950.

Complicitatea la crima de teroare şi constituire în bandă în scop terorist, prevăzut de pp. 121 şi pt. 1-2 C.P., combinat cu art. 1 lit.d şi art 6 aliniat 1 din decretul 199/1950. Delictul de deţinere ielgală de arme militare, pp. De art. 14, lit.a din decretul 163/1950. Deţinere ilegală de armă pp.art.13, lit.a, din decretul 163/1950.

– Burlacu Nicolae, medic, din oraşul Făgăraş, str. Republicii, nr. 126, raionul Făgăraş, regiunea Stalin.
Bucelea Ioan, profesor din com. Rupea, str. Republicii nr. 12, raionul Rupea, regiunea Stalin.
– Borzea Gheorghe, agricultor, com Viştea de Jos, raionul Făgăraş, regiunea Stalin.
Cristian Ioan, croitor, com. Viştea de Jos, raionul Făgăraş, regiunea Stalin.
– Şandru Victor, agricultor, com. Viştea, raionul Făgăraş, regiunea Stalin.
– Dâmboi Victor, preot, com. Drăguş, raionul Făgăraş, regiunea Stalin.

Toţi aceştia şase, învinuiţi pentru faptele de complicitate la crima de uneltire contra securităţii interne şi extrerne a R.P.R. pp de art.121 pt.1, 2 C.P. comb. Cu art. 1, lit.c şi art. 6 al.1 din decretul 199/1950 şi complicitate la crima de acte de teroare şi constituire în bandă în scop terorist pp. De art.121 pt.1,2 C.P. comb. Cu art. 1, lit.d, şi art.6 aliniat 1 din decretul 199/1950.

– Bucelea Vasile, agricultor în comuna Viştea de Sus, raionul Făgăraş, regiunea Stalin, pentru faptele de: complicitate la crima de uneltire contra securităţii interne şi externe a R.P.R., pp de art. 121 pt. 1,2 C.P. comb. cu art. 1, lit. c, şi art. 6, al 1 din decretul 199/1950, complicitate la crima de acte de teroare şi constituire în bandă în scop terorist, pp. De art. 121 pt. 1,2 C.P. comb cu art. 1, lit. d, şi art. 6, alin. 1, din decretul 199 71950 şi delictul de deţinere ilegală de arme militare pp. Art. 14, lit. a, din decretul 163/1950.

Pentru motivele ce se vor arăta în corpul sentinţei, şi în unire în parte cu concluziunile procurorului militar; Tribunalul, în numele poporului hotăreşte cu unanimitate de voturi, declară culpabili pe inculpaţii: Chiujdea Ioan, Haşu Laurean, Novac Ioan, Metea Victor, Haşu Gheorghe şi Pop Ioan zis Jean, pentru crima de uneltire contra securităţii interne şi externe a R.P.R. prevăzută de pp. Art.1 lit. c, din decretul 199/1950 şi pentru crima de acte de teroare şi constituire în bandă în scop terorist, pp. de art.1 lit.d din decretul 199/1950.

Pe inculpatul Borzea Olimpiu, culpabil pentru complicitate la crima de uneltire contra securităţii interne şi externe a R.P.R şi acte de teroare şi constituire în bandă în scop terorist pp. art.121, pt.1,2 C.P. art. 6, din decretul 199/1950 comb. Cu art. 1, lit.c, şi d din decretul 199/1950 şi art. 103 C.P. pentru delictul de deţinere ilegală de arme militare prevăzut de art. 14, lit.a, din decretul 163/1950 şi delictul de deţinere ilegală de arme pp. de art. 13, lit a, din decretul 163/1950.

Culpabili pe inculpaţii: Burlacu Niculae, Cristian Ioan, Borzea Gheorghe, Bucelea Ioan, Şandru Victor, Dâmboi Victor şi Bucelea Vasile pentru complicitate la crimă de uneltire contra securităţii interne şi externe a R.P.R şi acte de teroare şi constituire în bandă în scop terorist pp. art. 121, pt.1,2 C.P. art.6, din decretul 199/1950 iar pe inculpatul Bucelea Vasile îl mai declară culpabil în plus şi pentru delictul de deţinere ilegală de armă militară, prevăzut de art. 14, lit.a din decretul 163/1950.

Totodată declară că sunt circumstaţe atenuante în ceea ce priveşte pe inculpaţii: Cristian Ioan, Borzea Gheorghe, Bucelea Ioan, Şandru Victor, Bucelea Vasile şi Dâmboi Ioan, şi că nu sunt circumstanţe atenuante în ceea ce priveşte restul inculpaţilor.

În consecinţă tribunalul, în unanimitate de voturi, făcând aplicaţiunea art. 1, lit.c, din decretul 199/1950, îi condamnă la moarte prin împuşcare pe inculpaţii:

Chiujdea Ioan
Haşu Laurean
Novac Ioan
Metea Victor
Haşu Gheorghe
Pop Ioan zis Jean

pentru crima de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R.

Tot cu unanimitate de voturi, făcând aplicaţiunea art. 1, lit. d, din decretul 199/1950, îi condamnă la moarte prin împuşcare pe aceiaşi inculpaţi pentru crima de acte de teroare şi constituire în bandă în scop terorist. Conf. Art.101, C.P. pedeapsa care se execută este moartea prin împuşcare pentru toţi aceşti şase inculpaţi.

Cu unanimitate de voturi, făcând aplicaţiunea decretului 199/1950, art. 103 din C.P., îi condamnă la moarte prin împuşcare pe inculpaţii:

Olimpiu Borzea
Burlacu Niculae,
pe ambii pentru complicitate la crima de uneltire contra securităţii interne şi externe a R.P.R. şi acte de teroare şi constituire în bandă în scop terorist.

Pe inculpatul Borzea Olimpiu îl mai condamnă la 8 ani închisoare corecţională, pentru delictul de deţinere ilegală de arme militare. În ce priveşte pe inculpatul Borzea Olimpiu, urmează să execute pedeapsa cea mai grea, adică pedeapsa cu moartea prin împuşcare.

Cu unanimitate de voturi, şi cu acordare de circumstanţe atenuante, condamnă pe inculpaţii:

Cristian Ioan
Borzea Gheorghe
Bucelea Ioan
Şandru Victor

Bucelea Vasile, pe primii doi, la muncă silnică pe viaţă, iar pe ultimii trei la câte 25 ani muncă silnică, pentru complicitate la crima de uneltire contra securităţii interne şi externe a R.P.R.

Cu unanimitate de voturi şi cu acordare de circumstanţe atenuante, îl condamnă pe

Dâmboi Victor, la 10 ani muncă silnică, pentru complicitate la crima de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R. cf. art. 25, pct. 6, C.P., se confiscă în întregime averea personală a inculpaţilor de mai sus şi îi obligă pe toţi inculpaţii la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Dată şi citită în şedinţă publică , astăzi 2 August 1957, la Sibiu
Preşedinte: Mr. de justiţie Cojocaru Dragoş
Asesori: Cpt. Constantin Folescu
Cpt. Aurel P. Stănescu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax