Actualitate
21-23 august: PROGRAMUL Festivalului Dilema Veche 2015. Pleșu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz și multe altele la Alba Iulia

„Vă invităm, fără ceremonial, dar curtenitor, la singurul festival internațional organizat de o revistă în România. Trei zile bine chibzuite și legate într-un mozaic intelectual condensat exact atât cât trebuie: dezbateri și expoziții, literatură și film documentar, muzică și dans, cărți pentru cei mari și jocuri deștepte pentru cei mici”, au transmis organizatorii.
Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici deschid Festivalul cu o discuție inedită, care articulează hotărât tema principală: „NOI suntem ceilalți’. E încă o ocazie de a explica și de a înțelege cât de diferiți suntem, care este raportul dintre noi și ceilalți și cum putem, prin cultură, să înțelegem mai bine lumea de astăzi, în care unitatea în diversitate pare cel mai prețios ideal”
Mircea Vintilă și Brambura au pregătit deja cele mai frumoase „Poveșci din Bucureșci spuse Doamnei Alba Carolina”, iar Nicu Alifantis jidveiește alături de Ansamblul Jidvei, într-un concert inedit conceput de Aurel Mitran. Emy Drăgoi, unul dintre cei mai apreciați muzicieni români din Franța, supranumit regele jazzului la acordeon, rămâne pentru trei zile în cetate și în fiecare zi aduce o nouă reprezentație: tango-uri cu tatăl și cu fiul său, jazz sau Bal Musette. Completează programul muzical Alexandra Bobeico (vioară), Christian Naș (violă) și Răzvan Popovici (violă), cu un recital în Catedrală, iar Irina Popa & The Sinners, Basorelief și Puiu Pascu Trio aduc ritmul de jazz în Palatul Principilor.
Invitat special, pentru prima dată în România, dar renumit în toată Europa: cantautorul italian Angelo Branduardi.
AICI, PROGRAMUL ACTUALIZAT DE ORGANIZATORI.
Repere din PROGRAMUL FESTIVALULUI DILEMA VECHE 2015 la Alba Iulia:
VINERI, 21 august

Acest spectacol poate fi văzut doar la Festivalul Dilema veche 2015. Un amestec de sonorități tradiționale și moderne, o colaborare inedită între un cantautor mereu tânăr și un ansamblu folcloric care grupează cei mai buni instrumentiști și interpreți. Locaţie: Piața Cetății
Festivalul Dilema veche 2015 descoperă, împreună cu publicul, noi spații ale Cetății Alba Carolina. Una dintre cele mai bune voci tinere ale jazz-ului românesc și trupa sa (Irina Popa & The Sinners) și una din trupele experimentate (Basorelief) vă oferă, în curtea interioară a Palatului Principilor, o seară tîrzie cu sonorități de jazz. Locaţie: Palatul Principilor
Ora 00.30 Proiect 3D – Tangouri (Trei generații de Drăgoi: Emy Drăgoi cu tatăl și fiul) – După miezul nopții, acorduri tandre și pasionale. Pentru a trece cu bine în a doua zi de Festival Dilema veche. Cu trei generații de Drăgoi: Emy Drăgoi cu tatăl și fiul. Locaţie: Palatul Principilor
SÂMBĂTĂ, 22 august
Ora 11.00 Ateliere pentru copii (în paralel: benzi desenate, scriere/lectură, carte rară). În fiecare an, copiii învață să deseneze și să scrie povești. Să fie creativi. Și dilematici – căci niciodată nu e prea devreme pentru dileme. Locaţie: Strada Muzeului
Ora 11.00 Minitârg de carte. Pe tot parcursul festivalului veţi găsi standuri de carte, unde se vor organiza diverse evenimente (lansări, discuţii, tombole).
Ora 12.00 Ceremonialul schimbului de gardă Nu e doar o atracție turistică. E o reînviere a unei pagini de istorie. Ceremonialul schimbului de gardă aduce în prezent fastul de altădată al Cetății Alba Carolina. Locaţie: Poarta III
Ora 14.30 Acordeoane în Cetate – Emy Drăgoi – Itinerant
Ora 16.00 Lecturi la cafenea: Adriana Bittel, Cătălin Mihuleac, Cristian Teodorescu, Daniel Vighi. Patru dintre cei mai buni prozatori de astăzi citesc din cărțile lor noi. Lecturile publice au devenit o tradiție la Festivalul Dilema veche. Locaţie:Cafe Carolina
Ora 17.00 Dezbatere: Europa și “ceilalți” – Angela Filote, șefa Reprezentanței CE în România; Piotr Pogorzelski, corespondent Radio Polonia la Kiev, autorul cărții Borș ucrainean; Andrea Pipino (jurnalist, Internazionale), Carl Henrik Fredriksson (Eurozine, rețeaua revistelor culturale europene); Luca Niculescu (RFI România), Filippo Giannuzzi (Fondazione Giuseppe di Vigna, Conversano).
Din 1993, Dilema a cultivat confruntarea de opinii și dialogul. Împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, explorăm, în această dezbatere, relația dintre Uniunea Europeană și “marginile” Locaţie: Esplanada din faţa Catedralei Romano-Catolice
Este director general al Teatrului Național “Radu Stanca” Sibiu, din anul 2000. A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susținând recitaluri în peste 50 de țări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat, se numară Moromeții (regia Stere Gulea) și Croaziera (regia Mircea Daneliuc). Locaţie: Catedrala Romano-Catolică
Ora 20.00 Film documentar: „Rețeaua”. Este cel mai recent film al lui Claudiu Mitcu, bazat pe o investigație jurnalistică a lui Vlad Mixich, și urmăreşte drumul clandestin al medicamentelor citostatice de la mai multe farmacii din Austria şi Ungaria pînă la pacienţii din România. Prezintă modul în care, atunci cînd e vorba de un sistem de sănătate neputincios, o astfel de reţea alternativă funcţionează și salvează vieți. Locaţie: Muzeul Principia
DUMINICĂ, 23 august
Ora 11.00 Minitârg de carte şi ateliere pentru copii (continuare). Locaţie: strada Muzeului
Ora 12.00 Ceremonialul schimbului de gardă. Locaţie: Poarta III
Ora 17.00 Dezbatere: Europa și dialogul cultural – Angela Filote (șefa Reprezentanței CE în România), Ionuț Vulpescu (ministrul Culturii), Constantin Chiriac (directorul Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu), Wojciech Przybylski (redactor-șef Eurozine), Marius Daniel Popescu (scriitor, Elveția), Fanny Chartres (traducătoare).
Țările europene alcătuiesc un spațiu comun nu numai (sau nu neapărat) prin monedă unică, ștergerea frontierelor ori instituții politice, ci și (sau mai ales) prin valorile culturale. Pare un adevăr cunoscut și acceptat de toți. Dar merită discutat în continuare. Locaţie: Esplanada din fața Catedralei Catolice.
Ora 19.30 Stand up european de jurnalism: Câțiva jurnaliști îi împărtășesc publicului impresiile lor despre România, Europa și Alba Iulia. Participă: Andrea Pipino, jurnalist la Internazionale, Italia; Craig Willy, blogger european anglo-saxon din Bruxelles, Gian-Paolo Accardo, directorul site-ului voxeurop.eu; Gabriel Giurgiu, realizator TVR; Iulia Badea-Guéritée, jurnalist voxeurop.eu şi Courrier International. Locaţie: Esplanada din fața Catedralei Romano-Catolice
Ora 20.00 Film documentar: “Bondoc”. Un documentar observaţional construit în jurul lui Dan Vladimir Bondoc, un şahist de 78 de ani copleşit de neajunsurile bătrîneţii şi de conştiinţa apăsătoare a unei vieţi marcate de o succesiune de eşecuri. Scenariul şi regia sînt semnate de Mihai Mincan, Mihai Voinea şi Cristian Delcea, toţi trei debutanţi la capitolul filme de lungmetraj. Producţia aparţine casei de producţie deFilm. A fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2015, la secţiunea „Zilele filmului românesc”. Locaţie: Muzeul Principia
În cei 27 de ani, Trio Puiu Pascu apare în mai toate festivalurile de gen din România, fie în formula clasică de trio, fie avînd ca invitaţi diverși instrumentiști (Alin Constantiu, Dan Ioniţă, Cristian Soleanu, Alex Man…), dar şi vocaliști celebri ca Aura Urziceanu, Anca Parghel, Silvia Dumitrescu, Irina Sârbu, Ozana Barabancea, Oana Sîrbu, Berti Barbera, Luiza Zan, Ovi şi mulţi alţii). Locaţie: Palatul Principilor
Ora 23:45 Bal Musette. E de Montmartre. Dar merge și în Cetatea Alba Iulia. Cu Bal Musette, Emy Drăgoi aduce între zidurile Cetății acorduri specifice Franței de odinioară. Locaţie: Palatul Principilor.
sursa: festival.dilemaveche.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
toma
sâmbătă, 01.08.2015 at 09:47
Horia-Roman Patapievici. Hm. Poate ne tine o prelegere despre Mihai Eminescu ,,cadavrul din debara,,…
cristina
sâmbătă, 01.08.2015 at 16:35
De ce nu?