Eveniment
21-23 iunie: Concursul Hackathon in4it-UAB, la Alba Iulia. Detalii pentru studenții pasionați de programare
Facultatea de Informatică și Inginerie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează cea de-a V-a ediție a concursului in4it_UAB, care va avea loc în Alba Iulia, în perioada 21-23 iunie 2023.
Evenimentul este organizat în formatul unui Hackathon adresat studenților pasionați de programare și va consta în elaborarea și prezentarea unor proiecte inovatoare, de a extinde cunoștințele și cultura digitalizării.
Participanții vor avea ocazia să pună în practică cunoștințele și pasiunea lor pentru IT dar și să aplice tehnologiile inovatoare în contextul digitalizării urbane, elaborând soluții inteligente.
În cadrul concursului se vor oferi premii:
- Premiul 1 – 5.000 lei
- Premiul 2 – 4.000 lei
- Premiul 3 – 2.500 lei
Soluția care urmează a fi premiată trebuie să se construiască în jurul ideii centrale de Oraș Inteligent – „Smart City”, având în vedere una din cele 6 verticale:
- Smart Government
- Smart Living
- Smart Mobility
- Smart People
- Smart Economy
- Smart Environment
Hackaton In4it-UAB se adresează studenților de la orice universitate din țară. Înscrierea poate fi făcută atât individual cât și în echipe de maxim 5 persoane, indicând o temă de interes preferată.
Studenții care nu au echipă vor fi sprijiniți în a se alătura altor colegi în ziua concursului, dar participarea individuală este posibiă.
La sfârșitul zilei, fiecare echipă va prezenta un pitch în format PDF/ppt care va descrie în detaliu soluția lor la provocarea selectată.
Juriul va evalua pitch-ul și prezentarea, urmărind complexitatea soluției, contribuția spre dezvoltarea unui oraș inteligent, gradul de inovare, relevanța, impactul social, durabilitatea ecnomică, dar și calitatea prezentării.
Fiecare criteriu va fi evaluat de juriu pe o scară de 5 puncte, scorul maxim fiind de 35 de puncte.
Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina web a concursului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News