26 martie: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, considerat "Vestitorul marilor bucurii". Semnificația numelui
Soborul Arhanghelului Gavriil, cel care a adus vestea cea bună Fecioarei Maria, a întrupării Fiului lui Dumnezeu, este sărbătorit în data de 26 martie.
Potrivit Calendarului Ortodox, Sfântul Arhanghel Gavriil este pomenit de credincioşi a doua zi după Buna Vestire.
Sfântul Arhanghel Gavriil este Arhanghelul veștilor bune. El a fost ales și trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret pentru a-i aduce vestea marii taine a Întrupării Domnului.
Arhanghelul Gavriil este vestitorul mântuirii, fiind cel care a anunțat nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
El a adus vestea zămislirii Maicii Domnului către Ioachim și Ana. În templu, i-a vestit Sfântului Zaharia că soția sa va naște la bătrânețe pe Sfântul Ioan Botezătorul.
Sfântul Arhanghel Gavriil a fost cel dintâi care a rostit numele lui Iisus. Tot el a dat numele Sfântului Ioan Botezătorul, a vestit păstorilor nașterea lui Hristos și a fost primul care a cântat: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!", potrivit crestinortodox.ro.
Semnificația numelui
Numele "Gabriel" (Gavril sau Gavriil) semnifică în limba ebraică "Dumnezeu este puterea mea" (latină: Sanctus Gabriel; italiană: San Gabriello; arabă: Djibril).
În icoane este înfățișat în veșminte preoțești, având în mână fie un crin, ca semn al veștii celei bune, fie o sferă cu însemnele lui Hristos, arătând astfel că este mesagerul mântuirii omenirii.
Sfântul Arhanghel Gavriil i-a înștiințat pe magi despre taina Întrupării. El l-a liniștit pe Iosif atunci când acesta voia să o părăsească pe Fecioara Maria.
Tot el i-a poruncit să fugă în Egipt împreună cu Pruncul, iar apoi să se întoarcă în Nazaret. De asemenea, s-a arătat la mormântul Domnului și, după Învierea lui Hristos, el a răsturnat piatra și a șezut pe ea pentru a le binevesti femeilor mironosițe că Iisus a înviat.
Gavriil s-a arătat și Sfintei Fecioare Maria, pe când aceasta se ruga pe Muntele Eleonului, vestindu-i mutarea la cele veșnice.
Ierarhia îngerilor
În tradiția creștină, îngerii sunt împărțiți în nouă cete, grupate în trei triade:
- Prima triadă este alcătuită din Serafimi, Heruvimi și Tronuri.
- A doua triadă cuprinde Domnii, Puteri și Stăpânii.
- A treia este formată din Începătorii, Arhangheli și Îngeri.
Numele celor șapte Arhangheli consemnați în Prima Carte a lui Enoh sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Gudiil, Salatiil, Uriil și Varahiil.
Astfel, Arhanghelul Gavriil este Arhanghelul harului și al bucuriei, cunoscut drept "Vestitorul marilor bucurii".
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)