Connect with us

Eveniment

700 de euro pe metrul pătrat, prețul cerut pe un teren din Alba Iulia. Cât de scumpă e piața terenurilor mari din oraș

Publicat

Un teren intravilan din Alba Iulia, în suprafață de 4.400 de metri pătrați (foto), a fost scos la vânzare de un preț record pentru oraș. Potrivit unui anunț postat online, proprietarul cere 700 de euro pe metrul pătrat. 

Terenul este situat într-o zonă foarte bună din oraș, are acces la două străzi și reprezintă o suprafață compactă mare, lucru destul de rar.

De asemenea, este situat la 10 minute de mers pe jos de Cetatea Alba Carolina.

Totuși suma cerută de 700 de euro (negociabil) pe metrul pătrat reprezintă un record pentru oraș, iar postarea a stârnit dezbateri aprinse în mediul online.

Unii dintre cei care au comentat spun că prețul este enorm, iar alții consideră că un dezvoltator imobiliar și-ar recupera banii și ar putea face un profit semnificativ.

În urmă cu 3 ani, un alt teren din Alba Iulia a fost scos la vânzare la prețul de 500 de euro pe metrul pătrat.

În prezent, în oraș mai există suprafețe de teren de vânzare, pentru care proprietarii cer aproximativ 350 de euro pe metrul pătrat, în alte zone din oraș.

Spre exemplu, o parcelă de 5.780 de metri pătrați, situată în spatele magazinului Kaufland din Cetate, este scoasă la vânzare la prețul de 355 de euro pe metrul pătrat.

Pe un alt teren de 2.600 de metri pătrați, amplasat în ”zona Cetate”, prețul total cerut este de 550.000 de euro.

Un alt teren, de 4.000 de metri pătrați valorează, în opinia proprietarului, o jumătate de milion de euro.

Există și parcele mai mari, pentru care se cer câteva milioane de euro. Este vorba despre suprafețe foarte mari, pretabile pentru diferite investiții.

Printre acestea, un teren în zona Carolina Mall și altul în zona Parcului Dendrologic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.