Connect with us
Advertisement

Actualitate

75 la sută dintre unitățile medicale din țară sunt private. Motivele pentru care jumătate dintre români preferă sistemul privat de sănătate

spital, salon

Publicat

spital, salonAnul trecut, unul din patru români s-a tratat la spitale particulare. Numărul celor care nu au încredere în sistemul pentru care plătesc contribuţii în fiecare lună a crescut cu 10 procente faţă de 2014. Statul a rămas mult în urmă: peste trei sferturi din unităţile medicale din România sunt private. 

Anual, peste cinci milioane de pacienţi se tratează în sistemul privat din România. Iar o analiză recentă a Institutului Naţional de Statistică arată că unul din doi români ar alege sistemul privat de sănătate, la nevoie. Principalele motive: dotările superioare celor de la stat şi lipsa corupţiei. 

Numărul spitalelor private din România s-a triplat în fiecare an, din 2001 şi până acum. În acelaşi interval, 50 de unităţi sanitare finanţate de stat s-au închis.

„Dacă la începutul anilor 90 şi ceva existau două spitale private, în momentul de faţă avem 160 de private. Această concurenţă este mai bună pentru că i-a forţat şi pe ei să ofere servicii mai bune pacienţilor români”, spune Cristian Hotoboc, presedintele Alianţei pentru Sănătătate din România.

Asta pentru că spitalele private au investit în dotări şi personal, cheltuieli pe care puţine unităţi de stat şi le permit.

În ultimii 20 de ani, numărul paturilor din unităţile medicale private a crescut de la 63 la 5.800.

La stat, locurile sunt cu un sfert mai puţine, faţă de acum două decenii.

La nivel naţional, 75% dintre cele peste 56.000 de unităţi sanitare sunt private. E vorba mai ales de policlinici, cabinete medicale de specialitate şi cele stomatologice.

„Sunt 12.000 de cabinete private, la 1500 de stat. Aşa s-a întâmplat pentru că începând din 89 stomatologia a fost primul domeniu privat din medicina românească. Pacientul alege în funcţie de ce dotări reuşeşti să ai, în funcţie de cum ştii să te porţi cu pacientul şi acest lucru se pare că e imposibil de realizat la stat”, spune Ionuţ Leahu, medic stomatolog.

Iar cea mai bună dovadă că pacienţii sunt bine trataţi la privat e că aceştia revin, chiar dacă s-au stabilit în altă ţară.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement