Actualitate
8 aprilie: Spectacolul „Capra cu trei iezi”, în premieră la Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia. Duminică, întâlnire cu personajele, în Cetatea Alba Carolina
Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia anunță prezentarea noii producții teatrale cu titlul „Capra cu trei iezi” în regia colectivă Teodora Popa, Ramona Mincu Benchea, Viorica Boda, Irina Melnic, având la bază povestea cu același titlu scrisă de Ion Creangă.
Spectacolul va avea premiera pe data de 8 aprilie, ora 12.00 la sediul teatrului din municipiu.
Duminică, 2 aprilie între orele 17.00 – 18.00, cei care doresc se pot întâlni cu personajele din spectacol, pe traseul Poarta I – Piața Cetății.
„Capra cu trei iezi”, o creație colectivă și originală a Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, aduce în scenă un spectacol surprinzător, plin de haz, cântec și culoare. O poveste care încântă publicul indiferent de vârstă în care regăsim povețele pe care Ion Creangă a vrut să le transmită.
„O piesă îmbogățită cu personaje noi, construită pe un scenariu cu foarte mult umor, o scenografie cu puternice accente tradiționale românești și acorduri vesele. Cei trei iezi cucuieți vă invită să țineți piept împreună lupului cel rău”, au transmis reprezentanții teatrului albaiulian.
Echipa spectacolului este formată din:
dramatizarea: Cristian Pepino
regia colectivă: Teodora Popa, Ramona Mincu Benchea, Viorica Boda, Irina Melnic
scenografia: Marian Sandu
muzica: Levente Szöcs
distribuția: Ramona Mincu Benchea, Irina Melnic, Teodora Popa, Viorica Boda, Rareș Bogdan Porca, Mădălin Costea, Piekny Ghiciuc, Cătălina Mihăilă
regia tehnică: Elena Madaras
sculptură/pictură: Marian Sandu și Oriana Pelladi,
lumini: Ovidiu Tămășan, Călin Popa
sunet: Florin Andrea
tehnicieni scenă: Răzvan Laszlo, Horia Oarga
croitorie: Mirela Tămășan, tâmplărie: Marin Goia.
Spectacolul are o durată de 50 de minute. Prețul biletului la premieră este de 5 lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News