Eveniment
EXAMEN PENTRU SUPLINITORI: Un candidat a fost eliminat şi alţi 16 s-au retras, din motive personale

Potrivit inspectorului Constantin Negucioiu, joi, 149 de persoane s-au prezentat pentru a susţine examenul. Dintre aceştia, un candidat a fost eliminat după ce i-a sunat telefonul mobil în timpul probei, iar alţi 16 s-au retras înainte de a intra în sala de examen, din motive personale.
În total, au mai rămas 132 de lucrări ce urmează să fie trimise la centrele de evaluare din ţară. Cele şapte centre sunt: Piteşti, Bucureşti, Braşov, Ploieşti, Cluj, Sibiu şi Vâlcea.
Posturile de suplinitori rămase la această sesiune pot fi ocupate de candidaţii care au luat note sub 5 sau care nu au fost prezenţi la concursul de titularizare. De asemenea, au fost acceptaţi cei care au susţinut acest examen în sesiunile din anii anteriori. Dintre suplinitorii calificaţi care au luat note sub 5, s-au înscris iniţial 179 de candidaţi, în timp ce 17 sunt suplinitori necalificaţi.
Rezultatele finale ale examenului vor fi aflate în data de 11 august, după rezolvarea contestaţiilor din 8 şi 9 august. Şedinţele publice de repartizare pe posturi sun programate pentru datele de 23 şi 25 august.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News