Actualitate
A furat 3.000 lei de pe cardul unui prieten de pahar: Un bărbat din Alba Iulia este cercetat de polițiști pentru operațiuni financiare frauduloase
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat de polițiști pentru operațiuni financiare frauduloase după ce a furat 3.000 lei de pe cardul unui cunoscut împreună cu care se afla la o petrecere în noaptea de vineri spre sâmbătă. Acesta cunoștea codul PIN al cardului, întrucât mai efectuase tranzacții anterioare, la cererea proprietarului cardului.
În noaptea de 17 / 18.05.2013, ora 02.55, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin numărul unic de urgenţă 112, de către un bărbat din Alba Iulia, cu privire la faptul că în cursul aceleiaşi nopţi a fost informat despre faptul că din contul bancar personal i-a fost retrasă suma de 3.000 lei. Ulterior, acesta a sesizat şi dispariţia cardului bancar, de pe care a fost retrasa suma de bani respectivă.
În urma verificărilor efectuate, patrula de siguranţă publică l-a identificat pe D.L., din Alba Iulia, asupra căruia a fost găsit cardul bancar sustras, în timp ce se afla împreună cu partea vătămată la o petrecere în incinta unui local public.
Suspectul a declarat că a retras din contul bancar suma de 3.000 lei, fără acordul părţii vătămate, deoarece cunoştea codul PIN ca urmare a unor tranzacţii anterioare efectuate cu acordul parţii vătămate. Suma de bani a fost ulterior cheltuită la jocurile de noroc.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt calificat” şi „ efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News