Actualitate
A scăzut numărul pensionarilor, în trimestrul doi al anului 2017. Care a fost pensia medie lunară. Date de la Institutul Naţional de Statistică
Din datele Institutului Naţional de Statistică, numărul pensionarilor din România a scăzut cu 9000 de persoane, în trimestrul doi al anului 2017, comparative cu aceeaşi perioadă din 2016. Numărul mediu de pensionari a fost de 5.225.000 de pensionari, iar pensia medie lunară a fost de 1.022 lei, mai mare cu 0,6% faţă de trimestrul precedent.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 982 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,1% (comparativ cu 52,2% în trimestrul precedent), mai precizează INS.
Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 101,1%.
Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 17 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 450 de lei (790 lei în judeţul Botoṣani faţă de 1247 lei în Municipiul Bucureşti).
Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total, iar cei de asigurări sociale de stat reprezintă 89,5% în totalul celor de asigurări sociale.
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (75,9%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 1,9%.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG1 nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual – indemnizaţie socială), în trimestrul II 2017, a fost de 1001,1 mii persoane, din care:
– 787,7 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 16,9% din totalul pensionarilor din această categorie;
– 211,1 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 55,7% din totalul acestora;
– 2,3 mii persoane din sistemul militar, reprezentând 1,4% din totalul acestei categorii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News