Eveniment
Accident la Șard: Un tânăr a căzut cu o motocicleta neînmatriculată și a lovit o mașină. Nu avea nici permis
Un tânăr din Ighiu a căzut cu motocicleta pe drum, apoi a lovit un autoturism. Motocicleta nu era înmatriculată, iar el nu avea permis.
Reprezentanții IPJ Abla au transmsi că la data de 5 martie 2023, în jurul orei 17,30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pe DN 74, pe raza localității Șard, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări a rezultat că un tânăr de 24 de ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea o motocicletă, a pierdut controlul asupra acesteia, a căzut pe carosabil, iar ulterior în coliziune cu un autoturism.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că motociclistul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte motocicleta pe care o conducea, iar motocicleta nu este înmatriculată în circulație.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Foto: Arhivă, rol ilustrativ
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News