Un tânăr din Alba s-a ales cu dosar penal după ce a condus băut și a ajuns cu mașina în afara șoselei. Accidentul s-a petrecut la Coșlariu.

Potrivit IPJ Alba, luni dimineața, în jurul orei 4.30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 107B, pe raza comunei Coșlariu, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Publicitate

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat de 30 de ani, din comuna Valea Lungă, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, în direcția Coșlariu - Galtiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice a ieșit în afara părții carosabile.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.