Eveniment
ACCIDENT pe DN7, lângă Vințu de Jos: Carambol cu trei mașini, provocat de un șofer băut. O persoană rănită
Un șofer aflat sub influența alcoolului a provocat un accident rutier pe DN7, lângă Vințu de Jos, în timp ce depășea o coloană de autoturisme. O persoană a fost rănită și trei mașini au fost avariate.
Potrivit IPJ Alba, joi, 25 martie, în jurul orei 14.35, pe DN 7, la km 333, un bărbat de 42 de ani, din comuna Pianu, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat manevra de depășire a unei coloane de autoturisme și intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Satu Mare.
Primul autoturism a fost proiectat într-o autoutilitară, condusă de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, care se afla oprită în coloană.
În urma accidentului rutier, o femeie de 42 de ani, pasageră în primul autovehicul, a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de a 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul primului autoturism, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru ceilalți doi conducători auto, rezultatul testării a fost negativ.
Față de bărbatul care a provocat accidentul, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News