masina politie O şoferiţă de 34 de ani din Alba Iulia a fost rănită într-un accident rutier petrecut marţi, pe DN 74, la Tăuţi - Meteş. Femeia a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina de un copac de pe marginea drumului. S-a ales cu fractură de picior.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, în 11 august, la ora 11.55, Poliţia oraşului Zlatna a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localităţii Tăuţi, comuna Meteş, a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că V.C.V., o femeie în vârstă de 34 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe DN 74, în direcţia Zlatna – Alba Iulia, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma accidentului, femeie a suferit o fractură de picior şi a fost transportată la spitalul din Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.