Cugir
Accident rutier la Șibot. Bărbat lovit de o mașină, în timp ce se afla pe marginea drumului. Șoferul a părăsit locul accidentului
Un bărbat de 48 de ani din Cugir a fost lovit, în noaptea de marți spre miercuri, de o mașină, în timp ce se afla pe marginea drumului, pe raza localității Șibot. Șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 42 de ani din localitate, a părăsit locul accidentului. Conducătorul auto a fost identificat de către polițiști și s-a ales cu dosar penal.
Potrivit IPJ Alba, la data de 24 mai 2022, în jurul orei 24.00, Poliţia oraşului Cugir a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că în localitatea Șibot a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 48 de ani, din Cugir, care se afla pe marginea carosabilului, ar fi fost acroșat de un autoturism care și-a continuat deplasarea.
În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale ușoare, fără a rămâne internat în spital.
În urma verificărilor efectuate, în scurt timp, polițiștii au identificat autoturismul implicat în accident precum și pe conducătorul acestuia, un bărbat de 42 de ani, din comuna Șibot.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News