Actualitate
ACL Alba: „Un secretar de stat pentru Culte le spune preoților din judeţ că trebuie să convingă credincioșii să-l voteze pe Victor Ponta”
Biroul de presă al ACL Alba transmite într-un comunicat că un „om de bază al PSD”, secretarul de stat la Secretariatul pentru Culte, Victor Opaschi, face un periplu prin parohiile din judeţul Alba şi le spune preoţilor „să propovăduiască în biserică doctrina PSD și să îndemne enoriașii să-l voteze pe Victor Ponta“.
Reprezentanţii ACL Alba anunţă că “am aflat cu stupoare despre repetarea în județul Alba a binecunoscutului, de acum, caz de la Satu Mare, în care un politruc PSD amenință preoții și îi trimite să fie agenți electorali ai lui Victor Ponta”.
În comunicat se mai precizează că “Victor Opaschi, secretar de stat la Secretariatul pentru Culte și om de bază al PSD, fost consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, a început un periplu prin mai multe parohii din județul Alba, spunându-le preoților să propovăduiască în biserică doctrina PSD și să îndemne enoriașii să-l voteze pe Victor Ponta”.
Sursele citate susţin că “în județul Alba, Biserica nu a fost niciodată amestecată în politică, iar autoritățile locale și județene, prin votul consilierilor din toate partidele, au oferit acestei instituții fundamentale a societății, indiferent de cult, sprijinul lor, necondiționat de niciun fel de susținere politică”.
ACL Alba mai precizează:
„Facem, încă o dată, apel la PSD să renunțe la aceste metode bolșevice și să lase preoții și credincioșii în pace, să-și practice fiecare credința cum crede de cuviință. Biserica, indiferent de cult, este o icoană a sufletului și nu trebuie amestecată în jocurile politice pentru că așa cer interesele de moment ale unei găști disperate că va pierde.
Credem că, încă o dată, PSD a confundat Alba cu Teleormanul, încercând să aplice aici mijloace murdare de campanie care aduc jignire însăși demnității umane”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
nelu
miercuri, 12.11.2014 at 16:54
Ponta presedinte,ortodox.
Jiji
miercuri, 12.11.2014 at 19:07
De parca, daca-i ortodox, asta il spala automat de unul din pacatele grave condamnate de ortodoxie: SA NU MINTI. Ia vezi aici, nelule – postac de serviciu, cum ii cu minciuna mult-adulatului tau conducator: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-18535408-cele-55-situatii-care-ponta-fost-prins-minciuna-cand-este-premier-pana-acum.htm