Connect with us
Advertisement

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Alba: Șase permise reținute și trei certificate de înmatriculare retrase. Valoarea amenzilor aplicate

Publicat

Peste 80 de șoferi au fost testați de polițiștii din Alba pentru alcool sau droguri, în ultimele 24 de ore. Potrivit IPJ Alba, polițiștii și jandarmii din județ au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 390 de verificări de persoane și 243 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 182 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 48.725 de lei.

Au fost efectuate 80 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute șase permise de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement