Connect with us
Advertisement

Cugir

Acțiune amplă de testare COVID-19 la Cugir: 337 de persoane testate într-o singură zi. Câte cazuri sunt pozitive

Publicat

O acțiune amplă de testare a avut loc marți în Cugir, fiind prelevate probe de la 337 de persoane, transmite primăria. Până la această dată, în total, de la începutul pandemiei, au fost confirmate 34 de cazuri în oraș, iar 16 persoane au fost declarate vindecate. Dintre persoanele testate marți, doar două au fost confirmate ca fiind pozitive.

Acțiunea a fost organizată de către Direcția de Sănătate Publică Alba, cu implicarea directă a asistenților comunitari/ școlari ai SPAS Cugir si Spitalul Orășenesc și a avut ca scop identificarea la timp a posibilelor surse de infectare și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2, potrivit sursei citate.

În vizorul autorităților sanitare au fost locatarii din blocurile sau scările de bloc unde există cel puțin un caz pozitiv sau unde locuiesc mai multe persoane aflate în izolare. Totodată, au fost testați și angajații unor agenți comerciali din localitate, precum și persoane aflate în linia 1 a luptei împotriva coronavirusului.

Probele au fost prelevate la Spitalul Orășenesc Cugir, la domiciliu persoanelor sau într-o zonă aflată în fața blocurilor sau scărilor de bloc, atunci când spațiile din interior erau prea aglomerate sau prea mici pentru a permite desfășurarea acțiunii.

Personalul medical implicat a fost echipat corespunzător și a respectat toate normele de igienă necesare prelevării acestor teste, precizează sursa citată.

Pe tot parcursul acțiunii s-a urmărit respectarea distanțării sociale și a tuturor măsurilor de protecție, atât pentru locatari, cât și pentru personalul implicat; cetățenilor care nu aveau, le-au fost oferite mănuși și măști de protecție.

Din cele 337 de persoane testate într-o singură zi, două au fost depistate ca infectate cu coronavirus. În momentul de față, numărul cazurilor depistate cu Covid-19 în Cugir este de 34, dintre care două persoane au reședința în altă localitate. Din totalul celor îmbolnăviți, 16 au fost declarați deja vindecați.

sursă foto: Facebook (Orașul Cugir)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Laurentiu

    joi, 07.05.2020 at 17:26

    Bosilor zicetii la aia sa faca screening intai si din asta vezi cine are nevoi de test sau nu intr-o saptamana se termina tot judetul

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement