Trei probe din cele 233 analizate în laborator de inspectorii fitosanitari au fost depistate cu cantităţi peste limita legală a reziduurilor de pesticide, în urma acţiunii de control a Autorităţii Naţionale Fitosanitare - „Cireaşa şi Căpşuna”, a transmis joi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Publicitate

Potrivit MADR, procentul neconformităţilor este de 1,28% din totalul celor analizate, toate cele trei probe fiind determinate la căpşuni.

Ministerul Agriculturii, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF), a coordonat în perioada 30 mai - 5 iulie, acţiunea de control „Cireaşa şi Căpşuna”.

„După constatarea acestor abateri s-au aplicat sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv amendarea producătorului şi interzicerea comercializării produselor neconforme. Fermierii ale căror produse sunt conforme au posibilitatea de a afişa rezultatele analizelor la punctele de vânzare, dovedind astfel calitatea produselor româneşti”, a transmis MADR într-un comunicat.

Publicitate

Potrivit ministerului, necesitatea acestei acţiuni s-a impus în condiţiile în care suntem în plin sezon de comercializare a legumelor şi fructelor româneşti, iar obiectivul principal avut în vedere îl constituie verificarea acestora din punct de vedere al conformităţii şi al siguranţei pentru consum.

„Printr-o bună organizare a managementului acestei acţiuni, s-a reuşit depăşirea numărului de probe stabilite spre a fi prelevate. Astfel, au fost analizate în laborator 233 probe, cu 19 probe mai mult faţă de programarea iniţială a inspectorilor fitosanitari pentru această operaţiune.

În urma analizării acestor probe s-a constatat existenţa unui număr redus de neconformităţi, doar 3 dintre acestea fiind depistate cu cantităţi peste limita legală a reziduurilor de pesticide”, se mai precizează în comunicat.

Publicitate