Eveniment
Acțiuni ale polițiștilor din Alba: Amenzi de peste 25.000 de lei și 406 de persoane verificate

Polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore, în cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 406 verificări de persoane și 247 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 165 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 25.316 de lei.
Au fost efectuate 50 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute patru permise de conducere și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News