Connect with us

Câmpeni

VIDEO: Adăpost de animale distrus de flăcări într-un sat din comuna Vadu Moților. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale

Publicat

O anexă gospodărească a fost distrusă într-un incendiu petrecut duminică dimineața la Popeștii de Sus, comuna Vadu Moților. Aceasta avea și adăpost de animale.

Incendiul a fost semnalat în jurul orei 4.00, iar pompierii din Câmpeni au intervenit cu trei autospeciale de stingere și una de prim-ajutor.

Potrivit ISU Alba, la ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la anexa gospodărească.

Suprafața aproximativă a anexei gospodărești era de aproximativ 100 mp.

În jurul orei 5.00, ISU Alba a comunicat că anexa care a ars era compusă din trei elemente (șopru,  magazie de lemne, adăpost de animale).

În adăpost se aflau 8 animale (4 porci și 4 vaci) și 7 păsări (găini) dintre care au putut fi salvate 7 animale (3 porci și 4 vaci), acestea fiind evacuate de către cetățeni până la ajungerea forțelor de intervenție.

Au mai fost distruse de flăcări aproximativ 5 tone de fân.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit.

foto: ISU Alba

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement