Eveniment
ADMITERE la FACULTATE 2019: De astăzi, înscrieri la Universitatea din Alba Iulia. Acte necesare, specializări și locuri
De luni, 15 iulie, încep înscrierile la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Pentru specializările cu licenţă, UAB pune la dispoziţie 670 de locuri finanţate de la bugetul de stat, 998 cu taxă şi 275 pentru învăţământ la distanţă.
În 26 iulie se organizează proba scrisă şi probele de aptitudini/eliminatorii/competenţă lingvistică (doar la specializările unde este cazul), în 27 iulie se face ierarhizarea candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie şi se comunică rezultatele admiterii.
Vezi integral: ADMITERE 2019 la Universitatea din Alba Iulia. CALENDAR, specializări, locuri disponibile, taxe şi acte pentru înscrieri
Candidaţii, absolvenţi de liceu promoţia 2019, care au obţinut premii I, II, III la olimpiadele şcolare de nivel naţional sau judeţean, pe timpul studiilor liceale, la disciplinele recunoscute ca fiind corespunzătoare specializărilor, vor beneficia de o bursă specială din partea Universităţii în cuantum de 200 lei/lună pentru anul I de studiu. Menţinerea bursei pentru semestrul II al anului I este condiţionată de promovarea tuturor examenelor şi colocviilor corespunzătoare primului semestru. Această bursă nu afectează obţinerea altor burse (merit, socială sau performanţă) conform legii.
Absolvenţii cu sau fără diplomă de licenţă/absolvire ai învăţământului superior de stat sau particular pot concura pentru a fi admişi la a doua specializare (diferită de prima), în cadrul domeniilor de licenţă oferite de Universitate. Dacă prima specializare a fost făcută în regim de subvenţie de la bugetul de stat, a doua specializare va fi în regim cu taxă, iar dacă prima specializare a fost făcută cu taxă, a doua poate fi pe locuri finanţate prin granturi de studii, dacă sunt îndeplinite criteriile de admitere.
În perioada 29 iulie – 2 august se face înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri finanţate de la buget prin granturi de studii sau pe locuri cu taxă, iar în 5 august – 23 august înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri cu taxă (realizată la nivel de secretariate ale facultăţilor).
ACTE NECESARE pentru ÎNSCRIERE – ADMITERE licenţă 2019-2020
Înscrierea la concursul de admitere se face personal de către candidat, legitimat cu cartea de identitate, pe baza următoarelor documente:
– completarea fizică pe format hârtie şi depunerea la Comisia de admitere, care îşi desfăşoară activitatea la sediul facultăţilor, a cererii de înscriere tip; Cererea completată în format hârtie la Comisia de admitere este verificată pe baza originalelor actelor de studii ale candidatului, respectiv diploma de bacalaureat sau echivalentă acesteia, în original şi foaia matricolă care însoţeşte diploma de bacalaureat sau echivalenta acesteia, în original – de către un membru al Comisiei de admitere, care semnează Cererea de înscriere pentru conformitatea datelor candidatului cu actele de studii; după încheierea perioadei de înscriere, opţiunile, ordinea acestora, precum şi alte informaţii din fişa de înscriere nu pot fi modificate
– plata taxei de înscriere de 150 de lei, (se plăteşte la casieria admiterii); în cadrul acestei taxe, candidaţii au dreptul să opteze pentru oricare dintre specializările şi formele de învăţământ organizate (învăţământ cu frecvenţă – zi, învăţământ la distanţă) în facultatea respectivă; sau prezentarea documentelor doveditoare ale scutirii de taxă de admitere.
Înscrierea la concursul de admitere se poate face, în numele candidatului, şi de către o altă persoană pe bază de procură.
Pentru candidaţii la specializarea Educaţie fizică şi sportivă şi la specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială este necesară completarea Fişei de consultaţii medicale – Anexa 7 a Regulamentului de admitere Licenţă, în original. Aceasta constituie document obligatoriu pentru înscrierea candidaţilor la admitere;
Pentru specializările teologice sunt necesare şi următoarele documente, care se prezintă în original: Binecuvântarea scrisă a ierarhului, Certificatul de botez şi Recomandarea preotului paroh.
Pentru candidaţii la specializarea Informatică, care au obţinut premii la concursul şcolar in4it-UAB 2018 organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia şi care au optat în cadrul admiterii pentru înlocuirea criteriului general de admitere în anul universitar 2018-2019, reprezentat de Media la Bacalaureat, cu nota obţinută la concurs, este necesară Diploma de premiu (I, II, III sau menţiune), în original (este prezentată comisiei de admitere în original şi în dosar se păstrează copia certificată conform cu originalul de către comisia de admitere).
Candidaţii, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, care au obţinut distincţii la olimpiade şi care pot să fie admişi fără concurs de admitere, vor anexa la Cererea de înscriere diploma de premiu, în original.
Sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere candidaţii orfani de ambii părinţi şi care nu au depăşit vârsta de 26 de ani. Scutirea de taxe se aprobă pe baza actelor doveditoare depuse de candidat în dosarul de înscriere, respectiv certificatele de deces ale părinţilor în original. Comisia de admitere din facultate va păstra la dosarul candidatului o copie pe care o va viza pentru conformitatea cu originalul, conform procedurii interne a universităţii.
Sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere candidaţii proveniţi din Centrele de plasament. Scutirea de taxe se aprobă pe baza actelor doveditoare depuse de candidat în dosarul de înscriere, respectiv o adeverinţă în original de la centrul de plasament.
Sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere candidaţii cu handicap. Scutirea de taxe se aprobă pe baza actelor doveditoare în original depuse de candidat în dosarul de înscriere şi din care să rezulte situaţia candidatului, respectiv persoană cu handicap. Comisia de admitere din facultate va păstra la dosarul candidatului o copie pe care o va viza pentru conformitatea cu originalul, conform procedurii interne a universităţii.
Sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate şi aceştia beneficiază de gratuitate la cazare în cămine. Beneficiază de aceste prevederi şi copiii personalului didactic şi didactic auxiliar pensionat din sistemul de învăţământ, precum şi copiii orfani de unul sau ambii părinţi ce au activat în sistemul de învăţământ. Scutirea de la plata acestor taxe se face numai pe baza documentelor doveditoare prezentate de candidaţi, cum ar fi adeverinţă emisă de instituţia de învăţământ din care să rezulte calitatea de personal didactic sau didactic auxiliar (sau pensionari din aceleaşi categorii) a unuia dintre părinţi. Definirea calităţii de cadru didactic se face pe baza prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a prevederilor legale în vigoare la data desfăşurării admiterii.
Sunt scutiţi de taxa de înscriere la concursul de admitere şi copiii angajaţilor Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Scutirea de la plata taxei de înscriere se face numai pe baza documentelor doveditoare prezentate de candidaţi, iar aprobarea scutirii se face de către comisiile tehnice de înscriere pe facultăţi, cu acordul Decanului facultăţii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
luni, 15.07.2019 at 12:31
Am vazut ca aveti si 275 de locuri pantru a scoate tot atati Nicolici !