Connect with us
Advertisement

Eveniment

ADMITERE LICEU 2015: A doua repartizare computerizată, pe 23 iulie şi înscrieri până LUNI. Locurile libere

elevi

Publicat

elevi liceu1 În perioada 15-20 iulie, se desfăşoară înscrierile în a doua etapă de admitere la liceu, candidaţii înregistraţi urmând să participe la altă repartizare computerizată, pe 23 iulie. În judeţul Alba, au rămas neocupate 185 de locuri la licee. În prima etapă, au fost repartizaţi la liceu 98,7% dintre candidaţi.

Ministerul Educaţiei le recomandă elevilor să completeze un număr mare de opţiuni, care să le asigure repartizarea în a doua etapă.

Citeşte şi ADMITERE LICEU 2015, etapa a doua: REZULTATE la repartizarea computerizată din 23 iulie. Liceele la care vor învăţa candidaţi din Alba

În urma repartizării computerizate, din cele 2128 de locuri pentru admitere liceu 2015 în Alba au rămas libere 185 de locuri, majoritatea la Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia şi Liceul Tehnologic Ocna Mureş. AICI lista.

Elevii care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională sau a căror medie de admitere este sub 5 participă şi ei la repartizarea computerizată.

Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, învăţământul obligatoriu este de 11 ani. Învăţământul obligatoriu presupune parcurgerea următoarelor cicluri: primar (clasa pregătitoare şi clasele I -IV), gimnazial (clasele V- VIII) şi liceal sau profesional (clasele IX – X).

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25% în calculul mediei de admitere.

Calculul mediei de admitere se face astfel:

media admitere

unde:

MA = media de admitere;

ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a

Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţământul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi, pentru care se aplică prevederile specifice menţionate în prezenta metodologie) se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.

În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:

– media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a

– media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

– nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;

– nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;

– nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor Art.10, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.

Citeşte şi ADMITERE la LICEU şi ŞCOLI profesionale 2015 în ALBA: GHIDUL candidatului. Locuri disponibile şi ultimele medii de intrare

Citeşte şi TOP LICEE în județul Alba 2015, după ultimele medii de admitere. Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, lider și în acest an

Citeşte şi TOP LICEE în ALBA după rezultate la BAC 2015. Toţi absolvenţii de la Colegiul Militar şi de la Liceul „Sf. Iosif” au trecut examenul

Vezi şi REZULTATE REPARTIZARE computerizată pentru ADMITERE LICEU 2015 în ALBA. Trei candidaţi cu 10 pe linie, admişi la Colegiul „HCC”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement