Connect with us
Advertisement

Actualitate

ADR Centru a lansat oficial programul ”Regiunea Centru” 2021-2027. Finanțări regionale de peste 1,4 miliarde de euro, din 2023

Publicat

Sub sloganul ”Împreună dezvoltăm Regiunea”, peste 170 de reprezentanți ai administrației publice centrale și locale au participat la evenimentul de lansare a Programului REGIUNEA CENTRU 2021-2027, în cadrul unui eveniment organizat la Târgu Mureș de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

O delegație a Comisiei Europene, reprezentanți ai Guvernului și invitați din toate județele Regiunii Centru au participat la prezentarea publică a noului Program, aprobat prin Decizia 7893 din 26.10.2022 a Comisiei Europene.

Astfel, în următorii șapte ani se vor investi – în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – peste 1,15 miliarde euro, fonduri europene nerambursabile, la care se vor adăuga peste 230 milioane euro cofinanțare din partea Guvernului României, resurse care vor fi gestionate de ADR Centru pentru dezvoltarea regiunii noastre.

Programul REGIUNEA CENTRU 2021-2027 (PR Centru) a fost elaborat, în cadrul unui larg parteneriat regional, de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru în calitate de Autoritate de Management. Prin acest Program, ADR Centru va finanța atât proiectele autorităților publice, cât și ale mediului privat.

Plafonul bugetar alocat Regiunii noastre a fost determinat de necesități și de Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, Regiunea Centru situând-se din acest punct de vedere pe locul trei la nivel național.

PR CENTRU 2021-2027 cuprinde intervenții pe toate cele 5 obiective de politică ale UE și este constituit din 9 priorități de finanțare care se adresează următoarelor domenii:

  • susținerea procesului de cercetare, dezvoltare și transfer tehnologic de la nivel regional în domeniile de specializare inteligente regionale;
  • sprijinirea dezvoltării IMM-urilor regionale; sprijinirea procesului de digitalizare a serviciilor publice locale și a IMM-urilor;
  • măsuri de eficiență energetică pentru clădirile rezidențiale și clădirile publice de la nivel regional;
  • dezvoltarea mobilității urbane durabile;
  • modernizarea infrastructurii de transport județene;
  • investiții în infrastructura educațională pe toate palierele de învățământ;
  • dezvoltarea turismului durabil și a patrimoniului în zonele rurale;
  • susținerea regenerării urbane, a conservării patrimoniului și dezvoltării infrastructurii de turism și cultură din zonele urbane din Regiunea Centru.

Cu o zi înainte de evenimentul de lansare a noului Program, o delegație a Comisiei Europene a vizitat proiecte finanțate în ultimii ani prin Programul Operațional Regional 2014-2020, respectiv Parcul Tineretului din Luduș, incubatorul de afaceri IncubCenter SRL din Târgu Mureș și Palatul Culturii din municipiul reședință a județului.

Delegația europeană – condusă de doamna Sofia Alves, Director al Departamentului-E privind dezvoltarea regională și politicile urbane în Europa, din cadrul DG Regio – a discutat cu beneficiarii proiectelor și a concluzionat că noul Program al Regiunii Centru va impulsiona investițiile pentru procesul de dezvoltare regională.

În discursul său, susținut în cadrul lansării Programului Regiunii Centru, Sofia Alves a menționat aceste investiții și a subliniat că obiectivul general al fondurilor ce vor fi atrase în perioada 2021-2027 prin noul Program prevede ca Regiunea Centru să devină mai curată, mai atractivă pentru locuitorii săi și pentru turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare, în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să fie o prioritate a fiecărui cetățean.

”Salut deschiderea manifestată de Guvernul României și a ministerelor implicate în procesul de descentralizare a implementării fondurilor europene dedicate dezvoltării regionale.

Acest lucru a fost mult așteptat de autoritățile publice locale și de milioane de oameni care vor ca viața lor să fie mai bună.

Fondurile europene solicitate prin noul nostru Program sunt, de azi, mult mai aproape de cei ce decid destinația investițiilor la nivel local, pentru binele celor pe care-i deservesc, cetățenii.

Noi, la ADR Centru, avem responsabilitatea coordonării și supravegherii acestui proces, până în anul 2029.

Vom trece acest examen, așa cum spune și sloganul Programului, împreună cu autoritățile și organizațiile din Regiunea Centru, astfel încât fiecare cetățean din cele șase județe ale regiunii să devină conștient de eforturile noastre reunite și mândru că este beneficiarul acestor investiții.

Misiunea noastră constă în asigurarea unei dezvoltări reale, cu banii nerambursabili alocați de Uniunea Europeană. Suntem încrezători în capacitatea noastră de a implementa acest un Program nou, adaptat realităților regiunii, adaptat nevoilor cetățenilor”, a declarat, în cadrul evenimentului de lansare de la Târgu Mureș,  Simion Crețu, director general ADR Centru.

În final, participanților la evenimentul de lansare a noilor oportunități de finanțare le-a fost prezentat în detaliu Programul REGIUNEA CENTRU 2021-2027, a cărui versiune oficială integrală este publicată pe pagina de internet coordonată de ADR Centru

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement