Actualitate
Agenţiile de publicitate critică legea care interzice reclamele la medicamente şi susţin că este o limitare a accesului la informaţie
Uniunea Agențiilor de Publicitate din România (UAPR) consideră că proiectul legislativ prin care se interzice publicitatea la medicamente în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune reprezintă o limitare nejustificată a accesului la informație. Reamintim că proiectul a fost adoptat de Parlament şi a fost trimis pentru promulgare.
Vezi şi Decizie la Senat: Publicitatea explicită a medicamentelor la TV şi radio, INTERZISĂ. Legea, trimisă la promulgare
Într-un comunicat, UAPR transmite că “adoptarea proiectului de lege de către Parlamentul României este cu atât mai surprinzătoare cu cât Guvernul României, Consiliul Național al Audiovizualului și Comisiile de specialitate (sănătate și media) din cele două Camere au recomandat respingerea acestuia”.
Agenţiile recunosc că publicitatea trebuie să respecte anumite standarde profesionale și etice, însă “câtă vreme un set de produse și servicii sunt distribuite legal și sunt clar reglementate, cum este cazul publicității la medicamente eliberate fără prescripție medicală și la farmacii, limitarea comunicării nu se justifică”.
UAPR atrage atenţia că “legea are ca efect negativ restrângerea accesului la informații și limitarea dreptului consumatorului de a se informa asupra produselor și serviciilor farmaceutice disponibile pe piață”, că “impactul negativ al acestei propuneri este unul considerabil și pe plan financiar”, iar “veniturile la bugetul de stat se vor diminua prin reducerea încasărilor din industria de media și comunicare și prin restrângerea activității în industria farmaceutică”.
UAPR solicită Președintelui României retrimiterea acestui proiect legislativ în Parlament, pentru că proiectul este ambiguu și poate da naștere unor interpretări contradictorii, iar privitor la automedicație, potrivit statisticilor europene, România are una dintre cele mai scăzute rate de automedicație din Europa.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News