Aiud
Aiudeanul infectat la Centrul de Dializă din Alba Iulia a anunțat că și soția sa a fost internată: „Acest virus nu glumește”
Lucian Domșa, bărbatul din Aiud diagnosticat cu COVID-19 după ce a făcut dializa la Centrul din Alba Iulia, a anunțat sâmbătă că și soția sa a fost depistată pozitiv la testul pentru coronavirus. Acesta a transmis că virusul „nu glumește, nu se joacă și nu e prietenul nimănui” și a recomandat cetățenilor să folosească măști și mănuși.
„Pentru cei care încă mai iau în derâdere tot ceea ce se întâmplă, vă spun, cu mâna pe inimă, că nu e o joacă! Atât eu, cât și soția mea am fost depistați pozitivi la testul pentru Covid 19 și suntem amândoi internați în spital. În spitale diferite, ce-i drept, dar asta chiar nu are nici cea mai mică importanță. Acest virus nu glumește, nu se joacă și nu e prietenul nimănui! Protejați-vă, folosiți mască și mănuși! NU E O GLUMĂ!”, a scris Lucian Domșa, pe pagina de Facebook.
Bărbatul a anunțat luni, 6 aprilie, că a fost diagnosticat cu COVID-19 după ce a făcut dializa la Centrul de Dializă din cartierul albaiulian Bărăbanț. Acesta și-a exprimat îngrijorarea, având în vedere vestea pe care a primit-o, iar postarea sa pe rețeaua de socializare a atras sute de încurajări venite de la semenii săi.
Citește și Mesajul tulburător al unui aiudean, după ce a aflat că a fost infectat cu coronavirus la Centrul de Dializă din Alba Iulia
Postarea sa a strâns, în doar câteva ore, sute de comentarii cu mesaje de susținere și încurajare, dar și de revoltă pentru inconștiența cu care au fost expuși infectării cu COVID-19, pacienții, la Centru de Dializă din Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News