Actualitate
AJPIS Alba: Plăţile cu alocaţiile de susţinere a familiei cu 21% mai mari faţă de I semestru din 2013. Au fost recuperate o parte din indemnizaţiile încasate ilegal
În luna iunie, AJPIS Alba a efectuat plăţi, reprezentând beneficii sociale în valoare de 12.363.621 lei, cu peste 300.000 lei mai mare decât cea plătită în aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea un număr de 110.207 beneficiari au primit alocații, indemnizații, stimulente, ajutoare și subvenții din partea statului. Numărul persoanelor și asociațiilor/fundațiilor care primesc sume de bani cu titlu de beneficii de asistență socială fiind cu 1,42% mai mic decât cel înregistrat în luna iunie a anului trecut.
Ca urmare, 63.841 de copii au primit alocație de stat, 3.756 de persoane au beneficiat de alocație pentru susținerea familiei, iar de alocație de plasament au beneficiat 562 persoane, cu 7,57% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut.
De indemnizație pentru creșterea copilului, au beneficiat, în luna iunie, 3.345 persoane, iar de stimulentul de inserție au beneficiat 481 de persoane, cu 15,07% mai multe față de luna iunie a anului 2013. Numărul beneficiarilor de ajutor social a crescut în ultimul an, 5384 de persoane beneficiind de acest ajutor din partea statului în luna iunie a anului curent, cu 8,40% mai multe față de aceeași perioadă a lui 2013.
Cu aproape 4% a crescut și numărul beneficiarilor de indemnizații pentru handicap/insoțitori, 30.025 persoane din județul Alba. Astfel de aceste indemnizații beneficiază cu 950 mai multe față de cele înregistrate în evidențele oficiale valabile în luna iunie 2013.
AJPIS Alba a efectuat și o analiză comparativă a plăților efectuate în semestrul I al anilor 2013 și 2014, diferențe semnificative fiind identificate în ceea ce privește alocațiile pentru susținerea familiei unde, deși numărul beneficiarilor este cu 8,43% mai mic în 2014, sumele plătite la sfârșitul primului semestru al anului curent sunt cu 21,48% mai mari decât cele achitate în primul semestru al lui 2013.
De asemenea, în ceea ce privește ajutorul social, potrivit datelor comparative, numărul beneficiarilor a crescut cu 7,07%, iar sumele plătite cu 22,49%. Referitor la subvențiile acordate asociațiilor și fundațiilor, la sfârșitul semestrului I al anului 2014, erau 2791 beneficiari față de 4583 beneficiari, sumele plătite drept subvenții fiind cu circa 4% mai mici față de cele achitate la sfârșitul semestrului I al anului 2013.
”Diferențele rezultate în urma analizei comparative a plăților efectuate în luna iunie a anului trecut față de 2014, respectiv a plăților efectuate în primul semestru al ultimilor doi ani, reflectă fie modificarea numărului persoanelor/asociațiilor din Alba care beneficiază de ajutoare, indemnizații, alocații și subvenții din partea statului, fie modificarea cuantumului acestora, dat fiind faptul că unele dintre ele au fost majorate în această perioadă. Analizele comparative pe care le realizăm ne dau o imagine de ansamblu asupra beneficiilor de asistență socială, pe care le verificăm cu atenție, pentru a fi siguri că legea este întru totul respectată. La sfârșitul lunii iunie a acestui an, am recuperat o bună parte din sumele aferente alocațiilor pentru susținerea familiei, ajutoarelor sociale și indemnizațiilor pentru creșterea copilului pe care le-am identificat că au fost încasate fără a fi întrunite condițiile legale necesare de către cei care le-au solicitat”, a declarat directorul AJPIS Alba, Flaviu Cozuc.
Din 172.123 lei, sume încasate necuvenit cu titlu de ajutor social, la sfârșitul lunii iunie au fost recuperați 58.061 lei. De asemenea, 5.041 lei au fost recuperați din cei 14.670 lei, încasați în mod necuvenit din alocații pentru susținerea familiei, respectiv 24.236 lei din cei 105.248 lei încasați necuvenit din indemnizații pentru creșterea copilului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News