După ce 23 de beneficiari de locuințe sociale din Alba Iulia au intrat în posesia apartamentelor în luna mai a acestui an, Primăria intenționează să finalizeze lucrările la cel de-al doilea bloc, până în octombrie. Pentru finalizarea lucrărilor, Primăria are un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în valoare de 769.000 lei, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Municipiului Alba Iulia, Mihai Coșer.

Publicitate

A2, al doilea dintre cele trei blocuri de locuințe sociale cu câte 25 de apartamente, destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, situat în Alba Iulia, pe strada Marcus Aurelius, ar putea fi finalizat și predat beneficiarilor în acest an, în octombrie. În această vară, se vor derula lucrări de viabilizare a zonei, mai precis se vor amenaja alei pietonale. În prezent, în locuințele sociale mai trebuie realizate finisaje și alte lucrări de exterior, a precizat Mihai Coșer.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

De asemenea, tot anul acesta se vor finaliza lucrările la sistemul de izolare termică a blocului A1, iar cel mai probabil anul viitor acesta va putea fi dat în folosință.

În 17 mai, 25 de familii și-au primit locuințele sociale din blocul A3, situat în Alba Iulia, pe strada Marcus Aurelius, nr. 51.

Vedeți AICI galerie foto de la predarea locuințelor.