Connect with us
Advertisement

Actualitate

ALBA, în TOP 10 judeţe după mediile de 10 la Bacalaureat 2020, înainte de contestaţii. Rata de promovare pe ţară, 62,9%

Publicat

La examenul de Bacalaureat din acest an au fost peste 200 de medii de 10, cel mai mare număr din ultimii 15 ani, la nivel naţional.

Listele arată că sunt 232 de medii de 10 la această sesiune. Anul trecut au fost 224 de medii de 10.

Vezi Maria și Cristian, elevii de 10 ai Colegiului Național ”I.M. Clain” din Blaj, la Bacalaureat 2020. La ce facultăți vor să meargă

În judeţul Alba, au fost 7 medii de 10, înainte de contestaţii. Anul trecut a fost o medie de 10 (216 note de 10), în 2018 – 2 medii de 10, în 2017 – 5 medii de 10 (301 note de 10), în 2016 – 2 medii de 10.

Absolvenții care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la Bacalaureat au obținut media 10 primesc diplomă de merit.

Vezi Ștefania și Dragoș, absolvenţii de 10 ai Colegiului HCC din Alba Iulia, la examenul de Bacalaureat 2020. Ce vor să facă pe viitor

TOP judeţe după numărul mediilor de 10 – rezultate Bacalaureat 2020 – înainte de contestaţii:

București: 39
Prahova: 16
Vâlcea: 16
Iași: 12
Timiș: 12
Dolj: 11
Cluj: 10
Hunedoara: 9
Alba: 7
Galați: 7
Sibiu: 7
Suceava: 7
Olt: 7
Buzău: 6
Bihor: 5
Botoșani: 4
Arad: 4
Gorj: 4
Ialomița: 4
Maramureș: 4
Mureș: 4
Bacău: 3
Brașov: 3
Vrancea: 3
Constanța: 3
Sălaj: 3
Argeș: 2
Bistrița-Năsăud: 2
Dâmbovița: 2
Mehedinți: 2
Teleorman: 2
Vaslui: 2
Brăila: 1
Neamț: 1
Satu-Mare: 1
Caraș-Severin: 1
Călărași: 0
Covasna: 0
Harghita: 0
Giurgiu: 0
Ilfov: 0
Tulcea: 0

Vezi TOP 10 LICEE în ALBA după rezultate BACALAUREAT 2020. CLASAMENTUL în funcție de rata de promovare, înainte de contestaţii

Potrivit Ministerului Educaţiei, rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale și care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare este de 62,9% (69,07% în Alba). La nivel naţional, este cea mai mică rată de promovare din ultimii 6 ani, potrivit edupedu.ro.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 71,4%, iar pentru promoțiile anterioare – 25.00%

Vezi REZULTATE BACALAUREAT 2020 în ALBA: Rată de promovare de 69,07%, mai mare faţă de anul trecut. 7 medii de 10, 180 note maxime

La nivel naţional, în sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 92.930 de candidați, dintr-un total de 147.790 candidați prezenți. Dintre aceștia, 86.140 de candidați sunt din promoția curentă, iar 6.790  de candidați sunt din promoțiile anterioare.

232 de candidați au obținut media 10.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

1.927 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;

209 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;

5.624 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 2.241 / Istorie – 3.383)

6.799 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%). În Capitală, rata de promovare s-a situat la 70%.

Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate astăzi, 30 iunie, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement