Connect with us
Advertisement

Eveniment

Alba Iulia a dat lovitura în turism: Proiectele din fondurile europene au crescut numărul turiştilor de zece ori, în ultimii opt ani

Publicat

cetatea alba carolina În ultimii opt ani numărul de turişti care au ajuns în Alba Iulia, în ultimii opt ani a crescut de mai bine de zece ori. Astfel de la 32.000, în anii 2007-2008, la peste 400.000 în 2014 și cifra este în creștere. Rezultatele au fost posibile după implementarea a opt proiecte majore finanțate din fonduri europene de dezvoltare regională.

Alba Iulia a încheiat deja șapte proiecte finanțate din fonduri Regio, încă unul fiind în perioada de implementare. Peste 60% din valoarea totală a celor șapte proiecte, cifrată la 279 milioane de lei, sunt fonduri europene nerambursabile, scrie revista „Regio” din luna ianuarie.

Proiectele au avut drept scop valorificarea resurselor turistice, modernizarea infrastructurii rutiere şi a celei sociale.

„Implementarea acestor proiecte a transformat administraţia locală în cel mai mare investitor în perioada crizei economice din Alba Iulia. Lucrările executate şi prestările de servicii, respectiv necesarul de resurse umane pentru asigurarea sustenabilităţii post implementare aferente, au permis crearea a peste 1.500 de locuri de muncă temporare şi permanente“, a declarat Nicolaie Moldovan, City Manager în cadrul Primăria Alba Iulia, citat de revista „Regio”.

Acesta a precizat că, în perioada de pregătire a proiectelor, în anii 2007-2008, numărul turiştilor care vizitau Alba Iulia nu depăşea 32.000. În prezent, oraşul atrage peste 400.000 de vizitatori pe an. Mai mult decât atât, tendința este de creștere în continuare a numărului de vizitatori ai vechii cetăți.

Proiecte realizate din fonduri europene

Concret, prin proiecte Regio au fost reabilitați, modernizați sau extinși aproximativ 35 kilometri de străzi care permit fluidizarea traficului.

În plus, în mai multe zone ale orașului, inclusiv în cea istorică, au fost amejanate piste pentru bicicliști în lungime de 20 kilometri. Un alt proiect a constat în reabilitarea și modernizarea Căminului de persoane vârstnice.

În ultimii șapte ani, în municipiul Alba Iulia au fost investiți 150 milioane de euro din fonduri europene. Asta înseamnă aproximativ 2.400 euro pe cap de locuitor și peste 6.000 euro de gospodărie.
sursa: ADR Centru, money.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement