Connect with us
Advertisement

Eveniment

Alba Iulia, prea scumpă de Centenar pentru românii adevărați. Apel emoționant din partea a cinci frați basarabeni

toti cinci cu mama lor

Publicat

Prețurile la cazare în Alba Iulia și în localitățile din apropiere, în preajma zilei naționale, au explodat. Asta face face ca puțini români de rând să își permită să participe la sărbătoarea celor 100 de ani de România. Este și cazul a cinci frați răspândiți prin lume, care ar vrea să vină și să se întâlnească la Alba Iulia, dar camerele de închiriat rămase sunt disponibile la niște prețuri astronomice. 

”Salutare! Mii de scuze de deranj, dar avem nevoie de ajutor! Noi suntem o familie de 5 frați (doua fete și 3 băieți) am vrea mult să venim pe 1 Decembrie la Centenar, dar avem nevoie de cazare. Toți 5 venim din diferite colțuri ale Europei, de aceea ne este greu să găsim ceva sigur și economic… vrem doar să avem un colțișor de dormit și de făcut un duș; am vrea să sosim pe 30 noiembrie și să părăsim Alba Iulia pe 2 decembrie dimineața. Dacă reușiți să ne ajutați vă mulțumim din sufletul nostru Românesc. Noi suntem de baștină din Republica Moldova. Mulțumesc mult!” ne-a scris Viorica Voinu.

Numărul celor care ar vrea să vină în oraș este foarte mare, motiv pentru care hotelierii au decis să profite din plin de această ocazie rară. Astfel, prețurile camerelor au ajuns la prețuri prohibitive pentru un român de rând, iar însemnătatea și bucuria momentului de a sărbători Centenarul la Alba Iulia este doar pentru cei care și-o permit.

Citește și: Prețuri halucinante de 1 decembrie la cazare în Alba Iulia. 2000 de euro, costul unui sejur de 4 nopți într-un apartament

Din acest motiv, mulți dintre albaiulieni și-au deschis casele pentru prietenii din alte părți, exact cum s-a întâmplat și acum 100 de ani, când majoritatea celor veniți la Marea Unire au înoptat la oamenii din oraș.

Cei cinci frați sunt din Basarabia și trăiesc în mai multe țări europene, unde însă nu au uitat că sunt români.

”În fotografie suntem toți cinci, cu mămica noastră. Fratele mai mare Anatolie vine din Berlin (Germania) Viorel și Viorica (eu), din Bologna (Italia) Corina din Chișinău (Republica Moldova) și Ciprian din Frankfurt (Germania). Dacă găsim pe cineva cu suflet mare ne va face plăcere să venim. E un eveniment prea important sa nu ne putem rupe de la viața de zi cu zi. M-am tot uitat pe internet dar e prea scump”, a adăugat Viorica Voinu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Stan Dorin

    sâmbătă, 27.10.2018 at 11:28

    Daca doriti sa veniti la Centenar va putem caza gratuit intr-o casa de vacanta de 2 margarete, la o distanta de 125 km de Alba Iulia in zona Arieseni .

    Pentru rezervare puteti sa sunati la telefon 0763615742

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement