Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Albaiulianul cel mai ”Grozav” din ”Națională”. Cum și-a început Gicu cariera de fotbalist și cine a fost primul său antrenor

Publicat

Tânărul albaiulian Gicu Grozav a reușit să facă senzație și la echipa națională. Acesta a marcat singurul gol al partidei cu Elveția, în minutul 56, în urma unei lovituri cu capul.

Gicu Grozav s-a născut în data de 29 septembrie 1990. Tânărul în vârstă de 21 de ani a urmat cursurile Şcolii Generale „Ioan Agârbiceanu” din Alba Iulia şi ale Liceului cu Program Sportiv din oraș, avându-l ca diriginte pe Mircea Oprea.

” A fost un elev bun, liniștit, învăța destul de bine, a luat și premiu, un copil modest, se înțelegea bine cu toată lumea. Nu am avut niciodată probleme cu el, doar că era forte mult timp plecat pe la loturi și la antrenamente”, a declarat Mircea Oprea.

Gicu Grozav a început fotbalul la vârsta de 9 ani, în anul 1999, când s-a înființat Centrul de copii și juniori la Clubul Unirea Alba Iulia, iar primul antrenor care l-a inițiat în tainele sportului-rege a fost profesorul Neluțu Popa. De pe atunci, acesta a văzut un real talent în micuțul fotbalist.

” Era talentat de mic, eu când am făcut selecția au venit peste 200 de copii, iar el a fost unul din cei aleși, se pare că au și rămas cei mai talentați, care au acum rezultate. Am dat anunț la radio și așa a venit la selecție împreună cu fratele său. Era cuminte, era chiar simpatic, când sunt copii toți sunt drăgălaşi și simpatici, când ajung la seniori se mai schimbă, dar vad că nu este cazul lui. Dădea de pe atunci semne că va ajunge un mare fotbalist”, a declarat Neluțu Popa.

La vârsta de 16 ani, Gicu a fost promovat la echipa mare, de către antrenorul din acea vreme, Aurel Șunda. Pentru echipa-fanion a judeţului, Gicu a reuşit să marcheze 12 goluri în sezoanele 2007-2008, 2008-2009 – Divizia B și 2 goluri, în sezonul 2009-2010, când formaţia era promovată în Liga I.

În iarna anului 2010, Grozav a semnat contract cu echipa belgiană Standard Liege. Ladislau Bölöni a fost cel care l-a chemat pe Gicu în Belgia, pentru a sta în probă o săptămână după care jucătorul a semnat un contract valabil 2 ani și jumătate. Clubul Unirea Alba Iulia a primit în schimbul jucătorului peste 350.000 de euro, plus 25% din următorul transfer. Acesta a jucat la Standard 14 partide oficiale.

În această iarnă, Universitatea Cluj s-a interesat de tânărul fotbalist și l-a împrumutat pentru un sezon de la echipa belgiană. Se pare că revenirea în România i-a priit atacantului, care a reușit să se remarce în acest retur, marcând de 5 ori pentru Universitatea Cluj, formație care l-a și achiziționat de la Standard Liege

Gicu Grozav a debutat miercuri pentru Naționala României, când a marcat singurul gol al meciului cu Elveția. Pe Sport.Alba24 .ro poți vedea golul marcat de Grozav.

Albaiulianul Gicu Grozav este pasionat de tatuaje, și conduce un Peugeot RCZ, care valorează peste 25.000 de euro.

FOTO: Prosport.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax