Connect with us
Advertisement

Eveniment

ALEGERI 2016: Un singur partid a reușit să depună liste complete pentru toate cele 78 de localități din ALBA. Situația la cele 9 partide

Publicat

liste-electorale Partidele au avut la dispoziție mai bine de jumătate de an, poate chiar mai mult, să se organizeze pentru alegerile locale din 5 iunie. Cu toate astea, se pare că nu toate formațiunile politice au reușit să își stabilească candidați pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din județ. Singurii care au liste complete pentru toate cele 78 de localități sunt cei de la PNL. Până și PSD, partid aflat la guvernare ani de zile, nu a reușit să umple toate listele. 

78 de primării și consilii locale sunt din nou în joc în această vară. Nouă partide politice, dar și candidați independenți vor intra în cursa electorală pentru a trece la cârma administrațiilor locale. Partidele politice sau orice doritor de funcții în CL sau chiar primar și-au putut depune dosarele până marți. Se pare însă că nu toate organizațiile din Alba au reușit să găsească oameni competenți pentru a intra într-o astfel de cursă. Potrivit informațiilor Birourilor Electorale de Circumscripție, singurul partid care are liste complete în toate cele 78 de primării, este PNL.

Cel mai mare partid politic de stânga din România, care a stat la guvernare 4 ani, nu a reușit să în județul Alba să își pună candidați, chiar în două zone cu probleme sociale mari. PSD Alba nu va avea anul acesta candidați în Cenade și Fărău.

Nici PMP nu a reușit să găsească suficienți susținători pe care să îi convingă să îi reprezinte la aceste alegeri. Partidul condus de Traian Băsescu va avea în județul Alba 64 de unități în care are liste complete.  Nu și-a stabilit candidați la primari pentru Cenade, Ocoliș, Întregalde, Pianu, Sălciua, Gârda, Șobot, Săliște. De asemenea, în 8 localități nu vor avea liste de consiliu local.

Partidul lui Tăriceanu, ALDE, are un total de 48 de candidați la primăriile județului Alba. Nu are candidați în Teiuș, Arieșeni, Berghin, Blandiana, Câlnic, Cenade, Cetatea de Baltă, Daia Română, Doștat, Gârda, Hopârta, Horea, Ighiu, Lopadea Nouă, Meteș, Miraslău, Mogoș, Ocoliș, Pianu, Ponor, Rădești, Rîmeț, Rimetea, Roșia Montană, Sălciua, Scărișoara, Stremț, Șugag, Unirea, Vadu Moților.

Partidul și-a stabilit liste de CL în 57 de unități administrativ-teritoriale.

Situația în județul Alba după depunerea candidaturilor la primării și CL:

PNL – 78 de candidaţi pentru cele 78 de funcţii de primari din judeţ; 78 de liste pentru consiliile locale

PSD – candidaţi pentru 76 funcţii de primar; 77 de liste pentru consiliile locale

PMP – candidaţi pentru 63 funcţii de primar; 68 de liste pentru consiliile locale

ALDE – candidaţi pentru 49 funcţii de primar; 57 de liste pentru consiliile locale

UNPR –  candidaţi pentru 29 funcţii de primar

PSRO – candidaţi pentru 10 funcţii de primar

PNȚCD – candidaţi pentru 8 funcţii de primar

PRM – candidaţi pentru 6 funcţii de primar

PRU – candidaţi pentru 2 funcţii de primar

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Marinela

    duminică, 01.05.2016 at 20:00

    HRISTOS A Înviat,!Nu stiu de unde aveti informatia ca in com Rimet jud.Alba Partidul ALDE NU ARE CANDIDAT LA ALEGERILE LOCALE 2016 GRESIT!!!!!!ESTE DEPUSA CANDIDATURA ATIT PENTRU FUNCTIA DE PRIMAR CIT SI PENTRU FUNCTIA DE CONSILIERI LOCALI DIN PARTEA PARTIDULUI ALDE ALBA PT,PRIMARIA RIMET ,,,,CU MULT RESPECT!!!!!

  2. ugy

    marți, 03.05.2016 at 21:43

    ALDE are candidat pentru functia de primar la Horea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement