Actualitate
ALEGERI LOCALE 2016. PNL Alba. Florin Roman: “Viitorul este al învingătorilor! Am fost singurii din țară care am pus interesul oamenilor mai presus de politică”
În urmă cu 4 ani, în plin val USL, la nivelul Consiliului Județean Alba, am optat pentru varianta unei înțelegeri cu Ion Dumitrel. Am fost singurii din țară care am pus interesul județului și al oamenilor de dreapta mai presus de ce ne cerea partidul de la nivel național. Am dat startul unificării dreptei din Alba, pentru ca, mai târziu, fuziunea să se facă și la nivel național.
În noul PNL am făcut echipă bună cu Ion Dumitrel: împreună am convins guvernul să pornească autostrada Sebeș – Turda, am pus bazele revigorării școlii profesionale germane, a proiectului “Primul ghiozdan”, am adus banii necesari pentru lucrări de alimentare cu apă, canalizare, drumuri județene, școli, cămine culturale etc.
Am fost zi de zi printre oameni și primari, am lucrat cot la cot pentru dezvoltarea județului.
Îl cunosc foarte bine pe Ion Dumitrel. Modest, harnic, corect, credincios! În câteva cuvinte, un om bun pentru Alba! Din punctul meu de vedere, cel mai bun la nivelul administrației județene!
Și pentru că am colaborat foarte bine cu Alin Cucui, Sorin Bumb și toți colegii consilieri județeni din PNL, la nivelul Consiliului Județean Alba nu au fost scandaluri, proiecte contestate sau ședințe cu scântei de câteva ore.
Alba arată cu totul altfel și numai cine nu vrea nu vede mâna Consiliului Județean Alba, mai ales în lumea satului. Din toate aceste motive, vom continua împreună.
După fuziune, una dificilă pe alocuri, l-am cunoscut mai bine și pe omul politic Ion Dumitrel. Și pot să vă confirm că este omul care își respectă înțelegerile! Și mai ales îi respectă pe toți membrii de partid, indiferent că provin din fostul său partid sau din vechiul PNL.
Prin urmare, îl votez și susțin cu toată convingerea pe Ion Dumitrel la președenția Consiliului Județean Alba! Același lucru îi îndemn să îl facă toți vechii liberali din Alba, iar împreună cu toți colegii din marele PNL și cu cetățenii județului vom avea cel mai bun rezultat la Consiliul Județean în 5 iunie 2016.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Florin Roman
Secretar general adjunct PNL național
Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba
PNL Alba – Publicitate electorală
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News