Connect with us
Advertisement

Actualitate

ALEGERI LOCALE 2016. PNL ALBA: Soluția la proasta administrare a orașului Abrud e oferită de PNL: Tibi Raţiu!

Publicat

abrud Apropierea alegerilor locale îl face pe actualul primar al Abrudului să intre în „febra alegerilor”. S-a apucat să mai facă câte ceva, sperând că, pe ultima sută de metri, îi va prosti pe cetățenii orașului să-l mai voteze. Dar nu va fi așa.

Îngrijorează disperarea cu care actualul primar cheltuie, cheltuie şi iar cheltuie. Până acum, au fost ani de letargie. Ce vedem azi ne dovedeşte că şi cei care au condus oraşul din 2012 până azi ştiau ce să facă şi n-au făcut, iar vremea alegerilor a sosit fără veste, parcă. Acum se poate să se decolmateze, să se întreţină drumuri vicinale, să continuie proiecte primite la preluare de mandat.

Graba, lucru pompieristic, fără o strategie și fără o ordine firească a lucrărilor, arată disperarea PSD-iștilor de a rămâne ancoraţi la conducere. Bâlbâieli fără sfârşit în decizii, taxe şi impozite pe care nici consilierii care îl susţin pe actualul primar nu le pricep completează tabloul celei mai slabe administrații de după revoluţie.

Să asfaltezi înainte de a introduce canalizarea pe o stradă înseamnă ca anul următor să strici ce ai făcut; să asfaltezi o stradă care duce nicăieri, înaintea străzii principale din care se ramifică, arată că interesul de grup este pus înaintea celui general. Iar promisiunile din campania trecută au rămas doar promisiuni. Ne întrebăm, firesc, unde este ştrandul cu bazinul de înot încălzit, sau vestiarele de la terenul sintetic? Unde s-a mutat târgul de animale, prioritatea numărul unu, mult trâmbiţată? Unde sunt locurile noi de joacă pentru copii, casa de cultură, locurile de muncă şi câte altele promise? Să mai amintim de amplele campanii de ameliorare pajişti, de marcări de arbori? Și, în plus, ce s-a ales de  promisiunile cu privire la salarii sau de promisiunile pe teme ecologiste şi de gestionare selectivă a deşeurilor, sau cum s-a rezolvat problema câinilor vagabonzi? Nu primim răspunsuri, pentru că de la un primar PSD-ist incompetent nu poți primi răspunsuri.

Cad zidurile de pe Abrudel și Cerniţa de-abia se mai strecoară printre bălării. De curăţenia de primăvară s-a tot vorbit de acum 4 ani. Doar s-a vorbit. Bordurile şi trecerile de pietoni puteau fi vopsite măcar înainte de începerea anului şcolar, sau dacă nu, macar pentru sărbătoarea de Paşti. Nu s-a făcut nimic. Iar dacă tot nu s-au plantat nici un pom, nici de curăţat crengile sau de dat cu var nu poate fi vorba.

E benefică uneori alternanţa la conducerea primăriei pentru că experienţa se poate acumula şi prin „aşa să nu faceţi”!

Încrederea se câştigă foarte greu iar în spatele ei se află multă muncă, dăruire, cunoaştere. Ce spunem noi că este foarte important, este faptul că fiecare cetăţean trebuie să se gândească bine atunci când are de ales. Să nu se lase amăgit de promisiuni şi să nu mai ofere votul pentru cei ce nu merită, pentru „soluțiile perdante”.

Iar pentru Abrud, PNL propune soluția câștigătoare: Tibi Raţiu!

PNL Alba – Publicitate electorală

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement