Eveniment
Alertă de coronavirus la Guvern. O femeie cu COVID-19 din București ar fi avut contact cu personalul din clădirea Executivului
Femeia de 42 de ani din București, în cazul căreia a fost confirmată, duminică, infectarea cu coronavirus, ar fi avut contact cu persoane din rândul personalului care își desfășoară activitatea în clădirea Guvernului, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
UPDATE: Fiul bucătăresei de la Guvernul României este suspect de infecție cu noul coronavirus, a declarat luni primarul Capitalei, Gabriela Firea, care a precizat că femeia făcea mâncare pentru toți angajații Guvernului, inclusiv demnitari, potrivit hotnews.ro.
Citește și DOUĂ noi cazuri de coronavirus, confirmate în România. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 17
Autoritățile spun însă că nu este vorba despre bucătăreasa de la guvern: „Femeia de 42 de ani nu este bucătăreasă la guvern. Este mama unui băiat care lucrează la o altă instituție, în aceeași instituție cu femeia de 42 de ani confirmată ieri, iar mama (bucătăreasa) și fiul locuiesc în aceeași casă”, potrivit sursei citate.
„În contextul anchetei epidemiologice care este desfășurată în acest moment în legătură cu femeia de 42 de ani din București, confirmată cu coronavirus (COVID-19) în cursul zilei de 8 martie, sunt desfășurate verificări cu privire la posibili contacți ai persoanei din rândul personalului care desfășoară activități în clădirea Guvernului României. Facem precizarea că s-au luat măsuri preventive în acest caz, fiind limitat orice contact cu terțe părți pe care l-ar fi putut avea două dintre persoanele, despre care s-ar putea considera că au contact cu femeia de 42 de ani, solicitându-li-se să rămână la domiciliu împreună cu familia”, se precizează într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică, potrivit digi24.ro.
Conform unor surse, ar fi vorba de contact cu personal de la bucătăria Guvernului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News