Connect with us
Advertisement

Eveniment

UPDATE: DOUĂ noi cazuri de coronavirus în România, 17 în total. Un pacient, ofițer în rezervă MAI. Restricții la un spital

Publicat

Au fost anunțate două noi cazuri de coronavirus în România. Unul dintre acestea este o femeie de 73 de ani din Buzău, iar celălalt caz este un bărbat de 60 de ani din București.

Numărul total al îmbolnăvirilor confirmate este de 17, potrivit digi24.ro.

UPDATE OFICIAL: Numărul cazurilor de coronavirus din România a ajuns la 28. 11 infectări, CONFIRMATE într-o singură zi

UPDATE, ora 23.00: Grupul de Comunicare Strategică precizează că bărbatul de 60 de ani din București este ofițer în rezervă al MAI. Acesta a fost internat în 5 martie, cu ”simptomatologie diferită față de definiția de caz pentru pacienți cu noul coronavirus”. Potrivit sursei citate, la câteva zile după internare (la Spitalul de Urgență ”Dimitrie Gerota” București), pacientul a dezvoltat ”o simptomatologie pulmonară foarte agresivă”, astfel că luni a fost solicitată efectuarea testului pentru COVID-19. Pacientul este în stare stabilă și afirmă că nu a călătorit recent în niciun stat din zonele considerate cu risc maxim.

Dată fiind perioada petrecută de pacient în spital, a fost declanșată anchetă epidemiologică la unitatea medicală, pentru identificarea tuturor contacților direcți, în special în rândul personalului medical. Accesul, dar și ieșirea din spital au fost restricționate și, în funcție de rezultatele anchetei, vor fi făcute teste pentru verificarea tuturor persoanelor care au avut contact cu bărbatul de 60 de ani.

Celelalte persoane care au lucrat în unitatea medicală în perioada în care bărbatul a fost internat, dar care nu sunt în spital, vor rămâne în izolare la domiciliu, sub supraveghere medicală.

Pacientul va fi transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” București.

În cazul femeii de 73 de ani din Buzău, aceasta a sunat la 112, duminică, 8 martie, pentru că avea stare febrilă, greață disconfort digestiv. Potrivit sursei citate, femeia a fost preluată de ambulanță, de la domiciliu, cu izoleta și internată la Spitalul Județean de Urgență, în locația special amenajată. A fost testată pentru gripă, rezultatul fiind negativ și apoi luni pentru COVID-19, iar rezultatul a fost pozitiv. Femeia revenise în țară din regiunea Rimini (Italia) în 2 martie, dată la care această regiune nu era considerată afectată.

În urma acestui caz, Liceul „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Buzău se închide de marți, nu de miercuri (cum s-a stabilit la nivel național pentru toate școlile). Motivul este faptul că un elev de la acest liceu a intrat în contact indirect cu femeia de 73 de ani. Potrivit digi24.ro, una dintre rudele băiatului este o apropiată a acestei femei şi a intrat în contact direct cu ea. El va rămâne izolat la domiciliu timp de 14 zile, perioadă în care va fi testat pentru a se vedea dacă se confirmă boala.

Știrea inițială

Până luni la ora 16.00 erau 10 persoane purtătoare ale virusului COVID-19 (coronavirus) internate în spitale de boli infecțioase din București, Timișoara, Craiova, Iași și Cluj-Napoca, iar numărul cazurilor confirmate era 15.

Citește și Patru persoane din Alba, amendate cu câte 20.000 de lei fiecare. Sancțiuni MAXIME pentru nerespectarea măsurilor de autoizolare

Tot luni, Districtul Heinsberg din Renania de Nord – Westfalia – Germania a fost introdus pe lista zonelor pentru care se instituie măsura autoizolării la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile, față de cetățenii care revin în România, în contextul îmbolnăvirilor cu coronavirus, potrivit datelor transmise de DSP Alba.

Citește și Ministerul Educației SUSPENDĂ OLIMPIADELE școlare, județene și regionale. Măsuri legate de coronavirus

Cetățenii care sosesc din din Germania (Districtul Heinsberg din Renania de Nord – Westfalia), din alte provincii sau orașe din China continentală, alte localități din Italia, precum și din alte zone și localități din Coreea de Sud și din Iran, decât cele menționate expres pentru instituirea măsurii de carantină instituționalizată, intră în autoizolare la domiciliu, timp de 14 zile, imediat după revenirea în România.

Cetățenii care vin în România și intră în carantină instituționalizată, timp de 14 zile, imediat după revenirea în țară sunt cei care au călătorit în următoarele zone: China (Provincia Hubei, inclusiv orașul Wuhan), regiunea Lombardia, regiunea Veneto (Vo Euganeo , Venezia, Padova, Treviso) Emilia-Romagna (Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini), Marche (Pesaro e Urbino), Piemont (Asti, Alessandria, Novara, Verbano-CusioOssola, Vercelli) din Italia, respectiv Coreea de Sud (regiunea Cheongdo, orașul Daegu), în România.

Vezi și OFICIAL: Școlile din România se ÎNCHID de MIERCURI până în 22 martie, cu posibilitatea de prelungire a măsurii (VIDEO)

Decizii ale Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență privind impunerea unor restricții de trafic dinspre și înspre statele afectate de infecția cu COVID-19 care au intrat în vigoare de luni, 9 martie, începând cu ora 12.00 până la data de 31 martie, cu posibilitatea prelungirii:
– sunt sistate cursele aeriene către și dinspre Italia; de asemenea, operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran și Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul țării noastre; operatorii aerieni au obligația de a nu permite îmbarcarea persoanelor de altă cetățenie decât cea română care vin către România, cu escală, din Italia, China, Iran și Coreea de Sud;
– cetățenii români care sosesc în țară prin punctele de frontieră terestre venind dinspre sau după ce au călătorit înainte în Italia, China, Iran și Coreea de Sud intră în carantină instituționalizată pe raza județului de graniță sau în izolare la domiciliu, în funcție de zona din care vin
– accesul cetățenilor străini care vin în România din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, indiferent de mijlocul de transport folosit, este permis doar cu condiția obligatorie de a intra în carantină sau autoizolare, după caz
– transporturile de marfă de minim 3,5 tone sunt exceptate de la restricțiile de trafic impuse prin hotărârea CNSSU din data de 8 martie a.c., privind accesul pe teritoriul României
– restricțiile menționate se aplică și pentru transportul maritim și fluvial.

Citește și Noi MĂSURI pentru prevenirea coronavirus în România. Restricții transport rutier spre și din Italia, obligații pentru magazine

Deciziile enumerate mai sus sunt valabile până la data de 31 martie, cu posibilitate de prelungire.
Începând cu data de 8 martie 2020 sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane.
Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.
Evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la direcțiile de sănătate publică locale.
Și această decizie este valabilă, de asemenea, până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.
În aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.
Până la 31 martie a.c., aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement