Connect with us
Advertisement

Eveniment

UPDATE: Amendă de 16.000 de lei din partea DSP Alba, pentru Kaufland, în urma controlului de la zona grill. Poziția companiei

Publicat

Inspectorii DSP Alba au descoperit mai multe nereguli în urma controlului efectuat la zona grill de la magazinul Kaufland din Alba Iulia. Aceștia au amendat reprezentații magazinului cu 16.000 de lei și au menținut suspendarea temporară a activității până la remedierea situației. 

UPDATE: „Kaufland România a dispus măsuri imediate pentru remedierea deficiențelor depistate.

Obligația și responsabilitatea pe care le avem față de siguranța clienților, angajaților și a societății, în general, ne impun întotdeauna standarde înalte de funcționare și verificare privind mediul în care se desfășoară activitatea companiei. Kaufland România a fost întotdeauna proactivă în acest sens și a dispus măsuri imediate de remediere, atunci când s-au impus.

De asemenea, compania efectuează periodic analize de risc în contextul activităților comerciale, iar rezultatele analizelor sunt încorporate în dezvoltarea de măsuri specifice de  limitare și înlăturare a situațiilor neconforme”, au transmis reprezentanții companiei.

CITEȘTE ȘI: Kaufland Alba Iulia, amendat de Protecția Consumatorului Alba. Zona grill, închisă. Ce nereguli au găsit comisarii

„În urma controlului mixt întreprins miercuri la un punct de tip fast-food situat pe raza municipiului Alba Iulia, aparținând unui lanț de supermarket-uri, inspectorii DSP Alba au încheiat vineri, 16 septembrie 2022, un proces-verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare.

Procesul-verbal a fost încheiat în urma obținerii rezultatelor de laborator pentru probele recoltate de la unitatea menționată. Au fost recoltate teste de sanitație atât de pe suprafețe cât și de pe tegumente iar conform buletinului de analiză emis azi, 16 septembrie a.c., de către Laboratorul DSP Alba, au rezultat necorespunzătoare un număr de 9 teste recoltate atât de pe suprafețe, obiecte cât și de pe mâinile angajatei.

Pentru rezultatele neconforme a testelor de sanitație și a nerespectării operațiunilor de curățenie și dezinfecție în condițiile stabilite de normele igienico-sanitare în vigoare și nerespectarea regulilor de igienă individuală în tot timpul programului de lucru de către personalul din sector alimentar, deoarece se consideră un risc pentru sănătatea publică, se suspendă temporar activitatea fast-food-ului (rotiserie) și se sancționează cu amendă contravențională persoană juridică în valoare de 16.000 de lei și sancțiune complementară suspendarea temporară a activiății începând cu data de 16.09.2022.

CITEȘTE ȘI: Activitatea Kaufland Grill din Alba Iulia, suspendată temporar după un control. Doi soți au reclamat o toxiinfecție alimentară

Reluarea activității se va face doar cu acordul DSP – Serviciul de Control în Sănătate Publică Alba după constatarea remedierii deficiențelor. Revenirea la muncă a personalului care își desfășoară activitatea în acest secgtor (fast-food rotiserie) se va face doar cu avizul medicului de medicina muncii. De asemenea, se impune igienizarea și dezinfecția spațiului în care își desfășoară activitatea unitatea menționată, a echipamentelor, utilajelor și ustensilelor cu repetarea testelor de sanitație recoltate de către personal de specialitate din cadrul DSP Alba”, au transmis reprezentații DSP Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement