Actualitate
Amenzi de peste 11.000 de lei, aplicate de polițiștii din Alba în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din Alba au intervenit la 48 de evenimente, au aplicat 50 de amenzi, în valoare de 11.155 lei, şi au constatat 17 infracţiuni. Acţiunile pentru creşterea siguranţei cetăţenilor vor continua.
La data de 2 ianuarie, poliţiştii din Alba au intervenit la 48 de evenimente, din care 42 au fost solicitări ale cetăţenilor făcute prin serviciul de urgenţă 112.
Au fost constatate 17 infracţiuni şi au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.155 lei, din care 7 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 43 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.
Au fost reţinute 4 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au fost retrase două certificate de înmatriculare.
Acţiunile poliţiştilor, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, dedicate creşterii siguranţei cetăţenilor vor continua.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News