Marţi, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia, în colaborare cu poliţişti ai secţiilor de Poliţie Rurală Galda de Jos şi Vinţu de Jos au desfăşurat, pe raza municipiului Alba Iulia, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii. De asemenea, la Sebeş, poliţiştii şi reprezentanţii RAR au verificat starea tehnică a autoturismelor din trafic. Amenzile aplicate depăşesc valoarea de 11.000 de lei.

Publicitate

În Alba Iulia, au fost depistaţi şi sancţionaţi 35 de pietoni care s-au angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi 44 de conducători auto care au încălcat prevederile legale privitoare la circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 9.040  lei.

Între orele 9.30-13.30, poliţiştii rutieri din Sebeş, împreună cu specialişti ai Registrului Auto Român Alba au organizat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de starea tehnică necorespunzătoare a autoturismelor.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În cele patru ore de acţiune poliţiştii au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.480 lei, din care 12 pentru starea tehnică necorespunzătoare a autoturismelor.