Polițiștii din Alba, alături de comisari de la Protecția Consumatorului, au dat amenzi de peste 40.000 de lei după controale la Aiud. Au fost verificați comercianți din municipiu. Au fost deschise și două dosare penale.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, acțiunea a fost derulată joi, 28 martie. Au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, polițiștii din Aiud și reprezentanții ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Alba.

Verificările au vizat modul de realizare a comerțului cu produse alimentare și nealimentare în Aiud.

În cadrul acțiunii, au fost controlați 35 de agenți economici. Au fost constatate 17 abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 41.000 de lei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ca măsură complementară, a fost confiscată suma de 850 de lei.

Au fost aplicate șapte sancțiuni la OG 28/1999 privind obligativitatea agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Alte cinci amenzi au fost potrivit OG 21/1992 privind protecția consumatorilor

Totodată, au fost constatate două infracțiuni, una de delapidare și una de fals în înscrisuri sub semnătură privată.